Aceste alimente alină durerile cauzate de infecţia urinară!
Seminţele de dovleac
Remediul cel mai simplu de aplicat este mestecarea de seminţe de dovleac. Îţi ajunge o lingură de seminţe pe zi. Din ele poţi face şi un decoct dacă le fierbi cu o cană de apă. O cură cu acest leac este bine s-o ţii 3 luni, vreme în care bei câte 2 căni de decoct pe zi.
Fructele de pădure
Scapi de o infecţie urinară într-un timp mai scurt şi dacă bei zilnic 250 ml de suc de afine sau 2-3 căni de ceai făcut din frunze de afine ori de fructe de pădure. Atât infuzia, cât şi sucul combat înmulţirea bacteriilor. Pentru infuzie ai nevoie de 2 linguriţe de plantă la 250 ml de apă fiartă. Infuzia durează 10-15 minute, după care strecori ceaiul şi-l laşi la răcorit.
Prazul
Decoctul de praz este un leac pentru infecţiile vezicii urinare. Alungă neplăceri ca durerea şi mâncărimea. Îl prepari aşa: fierbi 20 de minute 2 linguri de praz tocat într-o cană cu apă. Laşi apoi decoctul la răcit, acoperit şi-l strecori. Ai nevoie de 2-3 căni de decoct pe zi.
Fasolea păstăi
Şi din tecile de fasole poţi face un remediu natural care diminuează durerile cauzate de infecţia urinară şi favorizează eliminarea urinei, grăbind vindecarea. Dintr-o lingură de teci şi 250 ml de apă faci o infuzie astfel: pui apa la fiert, apoi adaugi planta, stingi focul şi ţii vasul acoperit 15 minute. Strecori ceaiul şi-l bei călduţ. Repeţi procedura de 2-3 ori, timp de 30 de zile, chiar dacă simptomele dispar.