10 afecţiuni pe care le poţi trata cu miere

1 2 jpg jpeg

În guturai, ajută băile de aburi cu miere

Pune 100 g de miere într-un litru de apă fiartă. Cele mai bune tipuri de miere pentru inhalaţie sunt mierea de eucalipt, brad, cimbru sau salvie.

Atenţie!

Inspiră pe nas timp de 5 minute şi expiră pe gură, apoi inspiră pe gură alte 5 minute şi expiră pe nas.

Miere de lavandă, contra migrenelor

Mierea de lavandă, dar şi cele de tei, cimbru sau roiniţă sunt benefice în cazul durerilor de cap. Mănâncă în mod regulat câte o linguriţă sau foloseşte mierea pentru a îndulci infuziile preparate din plantele menţionate.

Tusea trece rapid cu miere pură

Lasă mierea să alunece uşor pe gât. O linguriţă sau două ar trebui să fie suficiente. Cele mai indicate sunt mierea de cimbru, brad, eucalipt, fenicul sau de tei.

Un alt leac util când nu te mai lasă tusea este laptele cu miere şi fenicul.

Ingrediente:

¼ l lapte

3 linguriţe de seminţe de fenicul

2 linguri de miere

Fierbe laptele şi seminţele de fenicul, apoi lasă-le să se răcească până la 40°C. Adaugă mierea şi bea în mai multe reprize, mai ales seara, pentru că e un bun somnifer.

Cura cu ceai şi miere întăreşte imunitatea

Pentru infuzie ai nevoie de o linguriţă de muşeţel, una de coada-şoricelului, 250 ml de apă şi miere. Adaugă plantele peste apa fiartă, lasă 10 minute, apoi strecoară. După ce se mai răcoreşte, îndulceşte cu miere şi bea câte o ceaşcă înainte de fiecare masă.

Cura durează zece săptămâni. Creşte cantitatea de miere în primele 6 săptămâni, de la o jumătate de linguriţă la trei linguriţe, şi micşoreaz-o în următoarele 4 săptămâni, în acelaşi fel.

Tratament relaxant pentru astmatici

Un tratament bun pentru cei care suferă de astm este cel pe bază de miere, ceapă şi usturoi.

Ingrediente

1 ceapă

2 căţei de usturoi

1 linguriţă de cimbru

4 linguriţe de ceai de licheni de piatră

400 ml apă

200 g miere

Mărunţeşte plantele, lasă-le să fiarbă puţin şi abia după aceea pune miere. Luaţi câte o lingură din amestec de mai multe ori pe zi. Are efect de relaxare.

Comprese cu miere, bune în reumatism

Pune din belşug miere direct pe locul dureros. Acoperă cu un pansament din bumbac sau cu un şervet de in şi fixează compresa. Are efect antiinflamator.

Pansament cu tătăneasă şi miere pentru gută

Acesta tratament care calmează durerile în caz de gută se face din 2 linguri de rădăcină rasă de tătăneasă, 1 lingură de miere, 1 linguriţă de ulei de măsline şi una de apă fierbinte.

Prepară un terci din toate aceste ingrediente şi aplică-le direct pe încheietura dureroasă. Cel mai bine este s-o laşi să acţioneze peste noapte.

Apă cu sare şi miere, indicate în diaree

Dacă suferi de diaree, te ajută un leac cu miere şi apă sărată. Fierbe un litru de apă şi adaugă o linguriţă rasă de sare. După ce se răceşte, pune şi 2 linguri de miere. Foloseşte acest amestec până când încetează simptomele.

Emulsia cu miere alungp acneea

Emulsia o prepari din 100 ml de lapte, 100 g de miere de pădure, zeama de la o lămâie. Toarnă laptele călduţ într-un borcan, adăugă mierea şi zeama de la o lămâie proaspăt stoarsă.

Acoperă cu un capac şi agită energic. Aplică această emulsie pe faţă, seara. Spală dimineaţa cu apă călduţă.

Soluţie de prim ajutor în arsuri

Ai nevoie de multă apă curată, rece, de miere şi de pansamente sterile. Răceşte locul arsurii cu apă, apoi pune miere pe toată suprafaţa afectată, fără s-o atingi cu mâna. Are efect antimicrobian.