VIDEO: Menţine-ţi frumuseţea cu oţet din cidru de mere!

1 2 jpg jpeg

Catifelează pielea

Datorită nivelului ridicat de aciditate, oţetul din cidru de mere închide porii şi redă strălucirea tenului chiar de la primele utilizări.

Specialiştii recomandă utilizarea oţetului în combinaţie cu loţiunea de corp pe care o foloseşti în mod constant. Astfel, nu doar că vei avea o piele catifelată şi radiantă, dar va căpăta şi un parfum natural, plăcut.

Redă strălucirea părului

Dacă nu eşti multumiţă de acţiunea şamponului şi a balsamului pe care le foloseşti, îţi recomandăm să foloseşti oţet din cidru de mere.

Ai nevoie de 5 linguriţe de oţet care se adaugă într-un bol plin cu apă caldă. Soluţia se toarnă pe păr şi scalp, după ce te-ai spălat cu şampon şi balsam. Las-o să acţioneze timp de 5-10 minute, după care clăteşte-ţi părul cu apă din abundenţă.

Menţine tenul curat

Oţetul din cidru de mere are proprietăţi astringente, fapt pentru care contribuie la reducerea nivelului de sebum şi, implicit, la prevenirea acneei. Pentru menţinerea tenului curat se aplică pe faţă o soluţie preparată din oţet şi apă (în cantităţi egale).

Tratează iritaţiile pielii

În cazul în care suferi de rozacee (înroşirea pielii) sau mâncărimi fă o baie la care să adaugi puţin oţet din cidru de mere, deoarece are proprietăţi antiinflamatoare şi calmante. Vei vedea că după baie iritaţiile nu vor mai fi atât de evidente.

Elimină mătreaţa

Mătreaţa este o problemă des întâlnită atât la femei, cât şi la bărbaţi. Din fericire, oţetul din cidru de mere s-a dovedit a fi eficient în tratarea acestei probleme, întrucât are proprietăţi antifungice (bacteriile care duc la apariţia mătreţii sunt distruse şi eliminate). Pentru prepararea remediului, ai nevoie de apă şi oţet din cidru de mere, în cantităţi egale. Amestecul se aplică pe păr la fiecare spălare până când se obţin rezultatele dorite.