Uleiul de neem, remediu de excepţie pentru piele şi păr

1 2 jpg jpeg

Uleiul de neem are multiple beneficii pentru sănătatea pielii şi a părului: are proprietăţi antifungice, antinflamatoare, antibacteriene şi ajută la vindecarea diverselor răni. Iată câteva beneficii ale uleiului de neem!

Beneficiile uleiului de neem: păr sănătos

Aplică săptămânal ulei de neem (îl poţi procura din magazinele naturiste) şi vei avea un scalp şi un păr sănătos. Masează bine pielea capului şi lasă-l peste noapte sau aplică-l cu câteva ore înainte de spălare.

Atunci când foloseşti ulei de neem, acesta se diluează cu alte uleiuri - ulei de migdale, ulei de cocos, ulei de măsline, ulei de jojoba - pentru că este foarte puternic şi are un miros pe care unele persoane l-ar numi intolerabil. În afară de miros, este foarte concentrat şi poate provoca reacţii la persoanele sensibile dacă este folosit nediluat.

Uleiul de neem contribuie la îndepărtatea mâncărimii scalpului, mătreţii, psoriazisului, ajută la obţinerea unui păr fin, strălucitor şi sănătos. În plus, întăreşte rădăcina părului, stimulând în acelaşi timp creşterea lui. De asemenea, extractul de neem poate fi folosit ca o soluţie pentru îndepărtarea păduchilor, pentru că acţionează ca un insecticid.

Uleiului de neem protejează pielea

Neemul conţine un nivel de ridicat de antioxidanţi care ajută la protejarea pielii împotriva factorilor externi. De asemenea, are în componenţă carotenoide (similare cu carotenul), care luptă împotriva îmbătrânirii pieli.

Uleiul de neem are un nivel ridicat de acizi graşi esenţiali şi de vitamina E şi este usor absorbit de piele, fără a lăsa tenul gras. Odată absorbit, aceste proprietăţi puternice întineresc celulele pielii şi restabilesc elasticitatea acesteia.

Utilizat în mod regulat, ca atare sau în măştile pentru faţă, uleiul de neem este perfect pentru netezirea ridurilor şi a liniilor fine, prevenind totodată primele semne ale îmbătrânirii pielii.

Beneficiile uleiului de neem: vindecă acneea

Uleiul de eeem este ideal pentru pielea predispusă la acnee, deoarece acesta calmează iritaţiile şi inflamţiile pielii, curăţă tenul şi elimină bacteriile de la suprafaţa pielii, care ulterior se pot transforma în puncte negre.

Datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi şi de acizi graşi, uleiul de neem tratează şi previne cicatricile provocate de acnee, fiind non-comedogenic.

Uleiului de neem tratează rănilor minore

Uleiul de neem se foloseste la tratarea rănilor, precum tăieturi sau arsuri. Se amestecă ulei de neem şi vaselină în proporţie de 1:5 şi apoi se aplică direct pe rană.