Remedii eficiente împotriva mătreţii

1 2 jpg jpeg

Aspirina Are mai multe utilizări decât tratarea, pur şi simplu, a unei dureri de cap. Ia două aspirine, zdrobeşte-le până obţii o pudră fină şi adaugă praful în cantitatea de şampon cu care te speli.

Şamponează părul şi lasă aspirina să acţioneze două minute, după care clăteşte cu apă călduţă din abundenţă, pentru a înlătura orice urmă de medicament. Aspirina conţine salicilaţi, substanţe care deschid porii, accelerând vindecarea rănilor.

Uleiul de nucă de cocos, uleiul de migdale sau cel de măsline poate fi utilizat pentru a menţine scalpul hidratat şi previne apariţia mătreţii. Încălzeşte câteva linguriţe de ulei, după care pune-le într-un bol şi aplică-le pe scalp. Masează şi asigură-te că tot scalpul va fi acoperit. Acoperă-ţi părul cu un prosop curat şi lasă uleiul să acţioneze pe perioada nopţii. Apoi, spală-te bine pe păr dimineaţa.

Nu este folosit doar pentru curăţarea geamurilor. Oţetul poate fi utilizat şi în prevenirea apariţiei mătreţii. După ce-ţi şampozezi părul, amestecă într-un bol două ceşti de oţet de mere cu două ceşti cu apă rece. Clăteşte-ţi părul cu această soluţie.

Află şi alte remedii contra mătreţii pe clickpentrufemei.ro