Condimentele, aliat al îngrijirii tenului
Datorită antioxidantilor şi ingredientelor active pe care le conţin, condimentele pot trata micile imperfecţiuni ale pielii şi pot curăţa epiderma de cele mai încăpăţânate impurităţi. Uite care sunt condimentele pe care te poţi baza atunci când se iveşte o problemă cu tenul tău!
Scorţişoara
O mirodenie fără de care plăcinta cu mere nu ar mai avea acelaşi gust, scorţişoara reprezintă un condiment minune deoarece te poate scăpa cu uşurinţă de coşurile care apar în cele mai nepotrivite momente. Dacă vrei să scapi de o astfel de neplăcere, trebuie să amesteci o linguriţă de miere cu una de scorţişoară măcinată. Aplică apoi compoziţia pe zona afectată, iar inflamaţia şi roseaţa se vor diminua semnificativ. Important este să laşi amestecul să acţioneze câteva ore sau chiar pe timpul nopţii.
Cimbrul
Utilizat în medicina naturistă pentru proprietăţile sale de stimulare a digestiei sau de tratare a acceselor de tuse, cimbrul este şi unul dintre condimentele des folosite în numeroase bucătării ale lumii. Condimentul se remarcă, însă, prin proprietăţile sale antibacteriene si antifungice, care protejeaza pielea de erupţii si alte afecţiuni dermatologice. Astfel, doar prin consumul acestui condiment te vei feri de apariţia coşurilor neplăcute.
În plus poţi prepara o infuzie pe bază de cimbru (2 linguriţe de plantă uscată la 250 ml de apă fierbinte) pe care o poţi folosi pentru îngrijirea tenului. Înmoaie o dischetă demachiantă în infuzie şi şterge bine tenul. Repetă procedeul şi de două ori pe zi.
Citeşte şi:
5 condimente, 5 beneficii pentru sănătate
Iată cele mai bune trei condimente pentru stomac
Ghimbirul
Aliment cu proprietăţi culinare de necontestat, ghimbirul te ajută şi când vine vorba de problemele tenului. Taie două felii de ghimbir, apoi masează uşor faţa, iar tenul tău va fi curăţat de impurităţi, înfrumuseţându-se vizibil.
Piperul negru
Chiar dacă în preparate nu-I preferi prea des din cauza iuţelii pe care o conferă, pentru ten, piperul negru poate face minuni. Prin aplicarea la nivelul zonei T a unei măşti cu piper negru măcinat (jumătate de linguriţă) şi iaurt simplu (2 linguriţe) vei reduce excesul de sebumul, dar vei scăpa şi de punctele negre.