Feniculul, benefic pentru digestie. Ce alte avantaje are

1 fenicul jpg jpeg

Cultivat din Antichitate, feniculul are un miros care-l aseamănă cu anasonul, feniculul este şi o plantă medicinală apreciată: alungă problemele digestive, iar beneficiile nu se opresc aici.

Constipaţia, hiperaciditatea gastrică, spasmele intestinale, balonarea se numără printre principalele neplăceri digestive pe care le poţi preveni şi combate cu ajutorul remediilor cu fenicul. Proprietăţile sale antispastice, stomahice, antiparazitare, laxative şi expectorante se datorează uleiului esenţial, a fitosterolilor, cumarinelor şi flavonoidelor pe care le conţin seminţele de fenicul, dar şi compuşilor activi: anetolul, estragolul şi fencona. Aceştia din urmă fac din fenicul o plantă anticancerigenă, dar şi antimicrobiană, antiinflamatoare, de aceea seminţele de fenicul pot fi mestecate de cei care au un miros neplăcut al gurii (halenă). Printre efectele sale benefice sunt şi ţinerea sub control a greutăţii, reglarea menstruaţiei sau stimularea lactaţiei, dar nu sunt recomandate pentru toate femeile leacurile cu fenicul. Acestea pot să inducă menstruaţia la cele ajunse la vârsta menopauzei, să ducă la apariţia contracţiile uterine la gravide ori să agraveze tipuri de cancer precum cel de sân sau uterin. Cu toate că are un aport important de vitamine şi minerale (magneziu, calciu, zinc, vitamine din complexul B), feniculul trebuie evitat de persoanele care ştiu că au alergii alimentare aşa cum sunt acelea la ţelină sau morcovi.

1. Infuzia alungă tulburările digestive

În cazul apariţiei spasmelor intestinale, numite şi colici, crize bruşte cauzate de tulburări neurovegetative, enterocolită sau pancreatită, feniculul are efect calmant şi de redare a poftei de mâncare. O jumătate de linguriţă de fructe de fenicul se pune la infuzat într-o cană cu apă fiartă. Se beau 2 căni de ceai pe zi. Pentru colicile stomacale de natură nervoasă, provocate de stres, se poate face un amestec din 5 g de fructe de fenicul, 30 g de talpa-gâştii, 10 g flori de coada-şoricelului, 20 g de rădăcină de valeriană, 10 g de flori de levănţică, 15 g de frunze de mentă şi 10 g de sunătoare. Din acesta se ia 1 lingură şi se lasă la infuzat, un sfert de oră, în 250 ml de apă fiartă. Se pot bea 1-2 căni de infuzie, la nevoie.

2. Pulberea şi vinul acţionează contra balonării

Din fenicul poţi face o pulbere utilă în diverse probleme digestive, ca balonarea sau colicile. Pulberea se realizează prin măcinarea plantei uscate, cu ajutorul unei râşniţe. Din ea iei câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, pe stomacul gol. O ţii sub limbă 10 minute, apoi o înghiţi cu apă. Pulberea de fenicul este indicată şi pentru digestia lentă, durerile de cap, oboseală, stări depresive. Şi vinul de fenicul alungă balonarea. Pentru prepararea acestuia, ai nevoie de 100 g de fructe de fenicul mărunţite, pe care le laşi la macerat într-un litru de vin, o săptămână şi jumătate. Îl strecori şi-l păstrezi la frigider, apoi, seara, iei câte 1 păhărel din acest leac.

3. Tinctura are proprietăţi expectorante

Tusea celor care suferă de astm bronşic sau de bronşită poate fi calmată cu tinctură de fenicul din care iei câte 40 de picături, de 3 ori pe zi, în amestec cu puţină apă sau ceai. Cu această tinctură, poţi face şi gargară în caz de răguşeală sau laringită.

Şi infuzia de fenicul are acţiune expectorantă. Pentru aceasta sunt necesare o linguriţă de seminţe şi 250 ml de apă fiartă. Le laşi la infuzat 10 de minute. Este nevoie să repeţi procedura de 2-3 ori pe zi. Acelaşi tip de infuzie este indicată în stadiul avansat al bronşitei şi pentru combatarea balonării, caz în care se bea după masă, deoarece favorizează evacuarea gazelor intestinale şi are acţiune antispastică.

4. Uleiul esenţial, util în tulburări menstruale

Folosit în amestec cu ulei de măsline sau un alt ulei vegetal, la alegere, uleiul esenţial de fenicul este de ajutor în menopauză şi tulburări menstruale, ca amenoreea, situaţii în care îţi masezi abdomenul cu acesta. Acelaşi amestec este indicat pentru cazul în care suferi de o inflamaţie a gingiilor (sub formă de masaj) sau de miros neplăcut al gurii (halenă). Are proprietăţi drenante, estrogenice şi favorizează declanşarea menstruaţiei, de aceea este contraindicat femeilor însărcinate.