Este bine sau nu să pui miere în ceaiul fierbinte?

1 miere ceai jpg jpeg

Ştim de la părinţi şi bunici că adăugarea de miere în ceaiul cald este un gest normal. Totuşi, este bine să afli că această asociere care nu numai că nu aduce beneficii sănătăţii, dar poate fi şi toxică.

Indiferent dacă bem un ceai pentru răceală sau pentru un disconfort digestiv, obişnuim adesea să îndulcim infuzia cu o linguriţă de miere şi credem că astfel vom obţine nu numai un gust mai bun, ci vom profita şi de beneficiile acestui produs apicol. Este adevărat, mierea are numeroase calităţi. Mai exact, conţine în jur de 400 de substanţe organice, printre care riboflavină, vitaminele B12 şi C, calciu, fier, potasiu, fosfor şi magneziu. De asemenea, acest produs apicol este bogat în compuşi care au proprietăţi antioxidante, umectante, antibacteriene, antiinflamatoare şi antifungice.

Lichidele fierbinţi reduc calităţile mierii şi chiar o pot face toxică  

Combinaţia ceai fierbinte + miere trebuie evitată. Iată de ce! Pentru a-şi menţine calităţile benefice, mierea are nevoie de anumiţi parametri: prezenţa unor enzime, aciditate puţin crescută, nivel redus de apă. În momentul în care adăugăm mierea în lichidele cu temperatura mai mare de 42°C, beneficiile mierii dispar. „Dacă diluăm mierea cu apă, îi modificăm pH-ul şi concentraţia de zaharuri, şi deci acţiunea ei împotriva bacteriilor”, declară Olivia Metral, doctor în farmacie, citată de parismatch.be. “Mierea nu trebuie pusă în ceai fierbinte. De fapt, în orice aliment cu temperatura mai mare de 45°C. Va descărca aşa-numitul HMF, un compus toxic”, informează stirileprotv.ro.

Aşadar, pentru a beneficia de propietăţile mierii, este indicat să o consumi ca atare.

Citeşte şi: 7 leacuri cu miere