De ce este bine să consumi leurdă. Avantajele importante ale plantei pentru sănătate

1 2 jpg jpeg

Cu beneficii pentru inimă şi digestie, leurda a atras atenţia fitoterapeuţilor şi pentru multe alte efecte pozitive pentru sănătate.

Plantă din familia usturoiului, leurda este mai bogată în principii active decât acesta. În trecut, planta era consumată pentru întărirea organismului şi pentru curăţarea corpului de toxine.

Leurda are acţiune depurativă, hipotensoare, antiseptică şi hipoglicemiantă, fiind indicată în tratamentul naturist al bolilor cardiovasculare, în diaree şi contra viermilor intestinali. Remediile cu leurdă sunt de ajutor şi celor cu hipertensiune, artrită, reumatism şi balonare. Cercetările au arătat că substanţele din leurdă sunt de folos şi pentru prevenirea cancerului şi a aterosclerozei. Cum o consumi Bulbii de leurdă intră în componenţa tincturilor, siropurilor, decocturilor şi cataplasmelor. Contra viermilor intestinali, pot fi consumaţi în lapte, zdrobiţi, acest remediu fiind indicat şi pentru echilibrarea florei intestinale. În insomnie, bulbii se pot consuma ca atare. Ceaiul obţinut din 10 g de frunze tocate, lăsat la infuzat o jumătate de oră în 250 ml de apă fiartă, este recomandat pentru scăderea tensiunii, a colesterolului „rău” şi pentru curăţarea sângelui de toxine. Frunzele proaspete sunt indicate în diaree.

Esenţa de leurdă este de ajutor în reumatism (se masează zona dureroasă). Aceasta se prepară din 30 g de bulb zdrobit, care se lasă la macerat în 250 ml de oţet, 10 zile. Capsulele din plantă sunt indicate pentru uşurarea digestiei, pentru scăderea tensiunii şi pentru stimularea circulaţiei sângelui.

Dr. Daniela Buşneag, medic de medicină generală,

competenţe apifitoterapie, homeopatie, Centrul de Sănătate şi Viaţă Armonia, Bucureşti

Leurda este o plantă care creşte în special în pădurile de foioase, fiind cunoscută mai ales ca usturoi sălbatic. De la leurdă se consumă frunzele, imediat după ce acestea răsar, şi până la perioada înfloririi, moment după care devin toxice, dar şi bulbul (rădăcina), care se recoltează abia către toamnă.

Ea se deosebeşte uşor de alte plante prin forma de lance a frunzelor şi prin mirosul specific foarte asemănător cu al usturoiului, dar cu gustul uşor iute. Acestea vor deveni mai puternice după ce vom freca între degete frunzele verzi. Leurda se foloseşte în bucătărie, la prepararea salatelor, este un bun condiment pentru diverse paste, ciorbe, cartofi, peşte, fructe de mare, sosuri.