De ce e sănătoasă păstura. Cum ţii corect cura
Numită şi pâinea albinelor, păstura este unul dintre cele mai valoroase produse apicole, atât pentru albine, cât şi pentru oameni. Aceasta provine din fermentarea polenului amestecat cu nectar, miere şi o serie de enzime şi bacterii benefice sănătăţii.
Păstura este alimentul cu care sunt hrănite larvele şi albinele pentru a le stimula rapid dezvoltarea, longevitatea şi rezistenţa imunitară.
În urmă studiilor făcute de-a lungul a zeci de ani, medicii şi specialiştii apiterapeuţi au ajuns la concluzia că păstura este de 3 ori mai nutritivă decât polenul. Asta deoarece păstura sau polenul fermentat de către albine în condiţiile naturale ale stupului conţine: 25% proteine cu cel puţin 18 aminoacizi esenţiali, 28 de minerale, inclusiv fier, calciu, fosfor, potasiu, cupru, zinc, seleniu şi magneziu, 11 enzime şi coenzime, 14 acizi graşi, 11 carbohidraţi şi vitaminele C, B1, B2, E, H, P, acid folic, acid nicotinic, riboflavină, acid pantotenic şi 6 hormoni sexuali. De asemenea, păstura este considerată unul dintre cele mai puternice antibiotice naturale, mult mai eficientă decât polenul.
Beneficii pentru sănătate
Polenul proaspăt recoltat este prelucrat de albinele tinere şi lăsat la fermentat 3 luni, până ce devine păstură. Pentru a beneficia de proprietăţile sale curative, este recomandată păstura crudă - proaspăt congelată. Consumul zilnic al produsului are numeroase beneficii pentru sănătate, cele mai cunoscute fiind: îmbunătăţeşte activitatea ficatului; reduce trigliceridele şi colesterolul rău; detoxifică şi stimulează digestia; reduce stresul şi oboseala; redă vitalitatea; ameliorează durerile de cap; este remediu antiîmbătrânire, stimulează longevitatea; scade riscul apariţiei cancerului şi este adjuvant în efectele chimioterapiei; previne şi tratează anemiile; energizant natural; are efect antibacterian şi antiinflamator.
„Curăţă” organismul şi ajută imunitatea
Păstura este o sursă importantă de seleniu, un mineral esenţial pentru sănătatea organismului, cu acţiune puternic antioxidantă. Conform specialiştilor, antioxidanţii precum seleniul neutralizează radicalii liberi şi au puterea să reducă şi chiar să prevină, în mare parte, efectele lor negative. Din acest motiv păstura este recomandată pentru detoxifierea organismului şi pentru întărirea sistemului imunitar.
Cum poţi ţine cura
Pentru cura cu păstură în vederea detoxificării organismului, nutriţioniştii recomandă 1-2 linguriţe de păstură dimineaţa, pe stomacul gol. După o jumătate de oră pot fi consumate cafeaua şi micul dejun. Pe perioada curei, sunt recomandate mâncărurile uşoare, în special salate fără maioneză, supe de legume, peşte şi carne slabă, legume gătite la abur, cereale integrale şi fructe. Carbohidraţii trebuie reduşi la minimum şi trebuie eliminate prăjelile şi alcoolul.
Regimul poate fi ţinut 6 zile şi reluat cel puţin o dată la 3 luni. Deoarece asigură o detoxifiere profundă, dar blândă, cura cu păstură este recomandată şi în caz de constipaţie cronică, enterocolite sau colite de fermentaţie până la tranzit intestinal dereglat sau boli ale colonului.
Pe de altă parte, unii specialişti recomandă minimum 2 cure cu păstură pe an, fără însă a schimba dieta uzuală, a câte 6 săptămâni fiecare sau chiar o cură extinsă pe tot parcursul anului, care aduce efecte benefice de mai lungă durată. În acest caz, doza este de 1 linguriţă (3g)/zi pentru copii şi 1 lingură (5-10g)/zi pentru adulţi. La începutul curei sunt indicate doze mai mici, iar treptat, se poate creşte cantitatea.
Ideal, păstura se ia înainte de masă, iar pentru o mai bună absorbţie, se păstrează sub limbă cât mai mult timp, înainte de a fi înghiţită. Absorbţia este mai bună dacă produsele apicole se administrează pe stomacul gol, dar fiind foarte concentrate, pot cauza indigestii sau disconfort gastric, caz în care produsul poate fi consumat şi după masă. Ca toate produsele apicole, şi păstura este foarte concentrată, de aceea, este esenţial ca organismul să fie bine hidratat cât timp urmăm cura.
Gustul păsturii este dulce-acrişor, dar cei ce preferă un gust şi mai dulce, pot amesteca păstura cu miere pură - în acest fel, acţiunea păsturii va fi potenţată de proprietăţile mierii.
Când trebuie evitată
Marele avantaj al păsturii este faptul că este foarte bine tolerată de organism. Atât adulţii, cât şi copiii pot consuma produsul. Excepţie fac persoanele cu alergii şi hipersensibilitate la produsele apicole.