Ce poţi face pentru a scăpa de mirosul de câine şi de pisică din casă
Pentru „părinţii” de câini sau pisici, mirosurile neplăcute ale necuvântătoarelor pot deveni o adevărată problemă. Noi îţi propunem câteva soluţii naturale!
Lămâia
Eficient ca produs natural de curăţare, lămâia elimină şi mirosul de urină. Dacă după ce ai curăţat cu suc de lămâie mirosul persistă totuşi, repetă acţiunea după câteva ore. Ai grijă însă ca acidul citric să nu atace suprafaţa care trebuie curăţată.
Bicarbonatul de sodiu
Se amestecă 30 g de bicarbonat de sodiu, 30 ml de lichid de spălat vase, 30 ml de apă oxigenată şi 1 cană de apă caldă. Toarnă conţinutul într-un flacon cu pulverizator şi aplică peste pată. Lasă soluţia să se impregneze bine, aproximativ 10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Această combinaţie are avantajul că este 100% naturală, deci o poţi pulveriza fără griji până când mirosul dispare complet.
Uleiuri esenţiale
Toarnă câteva picături de ulei de lămâie şi eucalipt în puţină apă caldă. Se pulverizează pe locul care miroase şi se lasă soluţia să îşi facă efectul.
Alcool medicinal
Alcoolul este deosebit de eficient în îndepărtarea urinei de pe plăcile de gresie şi faianţă. Curăţă plăcile cu o cârpă înmuiată în alcool şi lasă-l să se evapore.