«Încă sunt activ!»

Acum ceva timp, o cititoare din Timişoara, Carolina Kovacs, ne-a trimis reţeta ei de… sănătate: face mişcare regulat la echipa de fotbal pe care ea şi alte 14 prietene au înfiinţat-o acum 23 de ani.

Ea are 52 de ani, dar în echipă sunt şi persoane trecute de 60 de ani. Înainte de a se căsători, Carolina şi alte câteva prietene au jucat handbal la o echipă din Timişoara, apoi, odată cu venirea copiilor, au renunţat.

După ce copiii au crescut, le-a venit ideea să facă din nou echipă. „Pe atunci lucram la o fabrică de stofă, care deţinea un teren de sport. Acolo ne adunam o dată pe săptămână, câte o oră şi jumătate”, povesteşte Carolina.

Merg la o miuţă, o dată pe săptămână

N-a durat mult şi handbalistele de altădată şi-au dat seama că un antrenament insuficient, făcut doar o dată pe săptămână, le poate face mai multe probleme.

„La handbal, fără o încălzire de trei ori pe săptămână, cum făceam pe vremuri, riscam întinderi la braţe, de aceea ne-am reorientat către fotbal”, spune Carolina Kovacs. Odată luată hotărârea, nimic nu le-a oprit să vină săptămânal la miuţă. Chiar şi în timpul revoluţiei, când se trăgea în Timişoara, ele tot pe teren erau. „Cred că pe noi până acum mişcarea ne-a ferit de boli”, mărturiseşte ea.

Cel mai în vârstă jucător are 64 de ani

În ciuda dragostei de sport a celor 14 femei, s-a întâmplat să nu aibă unde să joace fotbal. Când a fost desfiinţată fabrica, au pierdut şi terenul de sport. Atunci s-au mutat la un club sportiv, unde au fost ajutate de oameni care le-au apreciat pasiunea. Între timp, au devenit echipă mixtă.

Carolina Kovacs spune: „Dacă la început am fost numai femei, treptat, când unele n-au mai putut veni, le-am înlocuit cu câte un bărbat. Azi, membrii cei mai în vârstă sunt o femeie de 62 de ani şi un bărbat de 64”. Nu există sâmbătă să nu se întâlnească, începând cu ora 9:00, şi sunt deschişi să-şi lărgească echipa, dacă se arată şi alţi doritori de a face mişcare alături de ei.

La 72 de ani, nu ratează niciun maraton

Fotbal la peste 60 de ani? Ceva extraordinar, ai putea zice! Ei bine, se pare că la vârste înaintate sportul e luat drept remediu din ce în ce mai des. Recent, am avut plăcerea să discut cu un maratonist în vârstă de 72 de ani, pe numele său Cristian Chiurlea.

Locuieşte în Bucureşti şi încă din copilărie a prins drag de alergare şi de orientarea sportivă. A locuit o vreme la Predeal. De la 16 ani, a intrat în lotul naţional de orientare sportivă, alergare la deal sau la munte pe un teren nemarcat, cu ajutorul unei hărţi şi al unei busole.

Apoi, a fost antrenor şi a pregătit copii în orientare sportivă. De pe la vârsta de 30 de ani, a început să participe la maratoane şi de atunci a adunat 28 de maratoane pe şosea şi opt supermaratoane în zone montane: patru în ţară şi patru în afara ţării.

"Mă văd bătrân doar în oglindă!"

Lui Cristian Chiurlea mişcarea i-a adus o sănătate de fier. „Nu realizez ce vârstă am decât atunci când mă privesc în oglindă. În rest, nu mă simt deloc obosit”, spune el. Stă la etajul opt şi nu urcă niciodată cu liftul. În august 2010, a participat alături de fiul lui, Şerban, la o competiţie de alergare montană în Franţa, în munţii Pirinei.

La cursa de 80 de kilometri, s-a clasat pe primul loc, terminând-o în puţin peste 18 ore. Peste câteva luni, a înfruntat o nouă provocare – un ultra-maraton în Himalaya – care a însumat 217 kilometri. Atunci a ajuns la finiş în 61 de ore şi 49 de minute. A răzbit frig, ploaie, dormit la altitudine, dar a meritat. La final, a fost aplaudat de toţi participanţii pentru voinţa lui, mai ales că ultimele etape le-a parcurs având un genunchi dureros.

Cristian îi îndeamnă pe toţi bătrânii să facă mişcare

Pentru a se menţine în formă, Cristian Chiurlea aleargă câte două ore şi jumătate, de patru ori pe săptămână. „Îi văd pe bătrânii care joacă table sau citesc pe bănci şi care abia se ridică. Aş vrea să le spun că indiferent de vârsta pe care o au, mişcarea este esenţială. Pot începe să meargă doar, nu să alerge, doi sau trei kilometri”, sfătuieşte Cristian. Când sunt crosuri sau maratoane la sfârşit de săptămână, este mereu prezent.

„Oricine poate alerga. Eu mă bucur foarte mult că acum patru ani, în Herăstrău, alergam doar vreo 10 inşi, iar azi ne adunăm 20-30, chiar şi străini, mulţi tineri”, spune Cristian Chiurlea. El regretă că sunt prea puţini cei în vârstă care vin să alerge, deşi el nu vede niciun motiv pentru care n-o pot face.