Cum se tratează prostata mărită
Tratament cu alfa-blocante şi inhibitoare Bărbaţii care suferă de prostată mărită trebuie să meargă periodic la un control de specialitate. Aici, în funcţie de stadiul afecţiunii, medicul poate stabili ce tratament medicamentos trebuie administrat. Alfa-blocantele pot ameliora rapid simptomele şi de obicei efectele se menţin pe termen lung. Dacă pacientul nu semnalează nicio îmbunătăţire în decursul a opt săptămâni atunci specialistul recomandă întreruperea lor. Inhibitoarele sunt o altă clasă de medicamente care reduc volumul prostatic, dar şi simptomele acesteia. Tratamentul este eficace abia după şase luni, iar efectele secundare sunt minime. Operaţii deschise sau cu laser Atunci când tratamentul medicamentos nu mai poate ţine în frâu problema prostatei mărite, medicii recomandă o serie de metode chirurgicale precum: rezecţia prostatei (chirurgul inserează în uretră un instrument ce conţine un fir electric curbat care taie ţesutul şi cicatrizează vasele de sânge). Operaţia durează aproximativ 90 de minute şi produce mai puţine traume fizice decât operaţiile deschise), incizia transuretrală a prostatei (prin această procedură se lărgeşte uretra, chirurgul făcând câteva tăieturi la baza vezicii urinare şi pe prostată), operaţia deschisă (chirurgul apelează la această metodă când prostata e prea mărită) şi operaţia cu laser (constă în folosirea laserului pentru dezintegrarea ţesutului prostatei). O metodă de ultimă generaţie Specialiştii americani au descoperit un dispozitiv care poate trata prostata mărită cu ajutorul şocurilor electrice de intensitate mică. Acest tratament ajută prostata să-şi recapete dimensiunile normale şi poate înlocui cu succes operaţiile clasice şi medicamentele. Sfat: Medicii specialişti recomandă persoanelor care suferă de prostată marită se evite exerciţiile fizice cu sărituri atunci când vezica urinară este plină, constipaţia, dar şi fumatul.