Cum îngrijeşti o persoană nedeplasabilă

1 2 jpg jpeg

„Să ţinem cont că universul unei persoane imobilizate la pat se întinde de la pat la tavan”, ne-a răspuns emblematic întrebărilor noastre Toni Diaconu, asistent medical în cadrul Hospice Casa Speranţei.

Este o organizaţie cu o experienţă de 20 de ani în domeniul îngrijirii palia­tive pentru copii şi pentru adulţi cu boli incurabile.

Îngrijirea la domiciliu a unei persoane nedeplasabile propusă de specialistul nostru este complexă şi preia din principiile îngrijirii paliative.

Aceasta are ca scop alinarea durerii, controlul simptomelor bolnavilor, asistenţă socială şi consiliere psihologică şi religioasă.

Mai exact, îngrijire nu înseamnă doar mâncare şi igienă, ci şi comunicare şi implicare din partea familiei ori a îngrijitorilor.

Înseamnă a-i face universul celui imobilizat la pat mai suportabil şi mai confortabil. Şi de a-i da un sens şi un rost în familie.

De ce să ţii cont?

Pentru o persoană imobilizată, toate alegerile sunt importante, de la haine până la cameră şi mâncare.

„În alegerea camerei, trebuie găsit un echilibru între intimitate şi socializare. Sunt cazuri în care este mai avantajoasă o cameră lângă baie, de exemplu.

Trebuie să ţinem cont dacă se poate îngriji singur, cu ajutor sau are nevoie de suport peste 90% din timp”, subliniază specialistul.

Igiena pielii este importantă: zilnic să i se facă o toaletă pe porţiuni, iar regulat o toaletă generală.

Cum îl poţi mişca?

La trei ore, pacientul trebuie întors în pat. Există tehnici de mobilizare, pe care familia le poate învăţa de la un specialist în îngrijiri.

Astfel, îngrijitorul poate ridica persoana imobilizată fără a-i face rău.

„Tehnica de schimbare a cearşafului se face prin rularea pacientului, nu prin ridicare”, spune specialistul.

Mâncare, atât cât cere

Persoana imobilizată trebuie hrănită atunci şi atât cât cere.

„Sunt două greşeli majore: «Trebuie să mănânce ca să se facă bine» şi «Nu-i dau să mănânce, că trebuie să-l schimb des»”, subliniază specialistul nostru Toni Diaconu.

Putem folosi trucuri ca să ne asigurăm că primeşte elementele nutritive necesare, fără să-l obligăm să mănânce.

Într-un piure putem adăuga lapte, unt şi ou, ca să-i creştem valoarea calorică.

Este foarte important să se simtă în continuare integrat în familie, de aceea ar trebui să participe la mesele principale ale zilei, la care se strâng toţi membrii familiei.