Ai în familie un bolnav de Alzheimer? Iată ce trebuie să ştii!

Medicii recomandă îngrijirea acasă a bolnavului, eventual cu o persoană pregătită în acest domeniu, iar în formele severe de boală, se poate apela la centrele de îngrijire specializată.

Tot mai mulţi oameni au informaţii sumare despre Alzheimer, însă acest lucru este departe de situaţia în care descoperi că un membru al familiei are această boală. Pentru că nu doar viaţa celui bolnav se va schimba ireversibil, ci şi viaţa celor din jurul său nu va mai fi la fel. Aceste schimbări pot însă fi o povară foarte mare, cu efecte asupra echilibrului fizic si psihic al persoanei. Pentru a reuşi să nu ducem lucrurile la extreme, iată câteva sfaturi utile de la psihologul Lena Rusti:

* Este bine să ne cunoaştem pe noi înşine. Ceea ce suntem noi, modul în care alegem să interpretăm viaţa şi locul nostru în ea sunt reguli care au un impact major asupra modului în care ne vom raporta la diagnostic. Dacă, de exemplu, suntem obişnuiţi să ne sacrificăm pentru ceilalţi, suntem foarte toleranţi şi sperăm ca cei din jur să ne dea recompensă pentru sacrificiul nostru, atunci acest mod de a privi viaţa ne poate distruge şi pe noi alături de persoana bolnavă de Alzheimer. Vom ignora limitele noastre sau ale situaţiei, vom redimensiona relaţiile având pe cel bolnav în centrul atenţiei şi astfel riscăm să ignorăm alte aspecte ale vieţii doar pentru că nu sunt la fel de urgente sau dramatice. O femeie îşi poate ignora copiii doar pentru că mama e bolnavă de Alzheimer şi va da mai multă importanţă bolii decât copiilor. Cunoscându-ne limitele şi modul greşit de a aborda anumite situaţii în viaţă poate fi un bun început pentru a învăţa să luăm decizii obiective.

Să caute un model de rezolvare a problemelor în familie, pe care să îl respecte ulterior. Problemele care apar în familie pe parcurs sunt mult mai grave decât cred la început cei implicaţi şi impactul poate produce crize în relaţiile dintre membri. Dacă există un model de rezolvare a problemelor, pe care îl stabilesc de comun acord, atunci rezistenţa la stres a familiei creşte şi are mai multe şanse să reziste problemelor care vor apărea pe parcurs fără crize majore.

* Să înveţe să vorbească şi să asculte. Să ceară ajutor. Un bolnav de Alzheimer este o persoană care suferă şi a cărui suferinţă îi afectează pe toţi cei din jur. Învăţând să dăm suport celor din jur şi cerând la rândul nostru avem cele mai multe şanse de a crea relaţii stabile şi puternice, cu mare rezistenţă la suferinţă.

Sa ia deciziile cu respect faţă de persoanele implicate. Modelul nostru arhetipal al familiilor implică relaţii strânse şi dependente. Pentru multe familii, azilul este similar cu abandonul, chiar dacă financiar şi-ar putea permite. În acest caz, e bine să luăm decizii nu doar pentru a ne linişti propria conştiinţă, care poate fi subiectivă, ci ţinând cont de nişte factori: cât de importantă este calitatea vieţii şi demnitatea persoanei, care sunt consecinţele asupra tuturor membrilor familiei în fiecare din alternativele avute în vedere.

Să conştientiezeze şi să înveţe să se bucure din plin din momentele bune. Chiar dacă în viaţa noastră e suferinţă, asta nu înseamnă că nu avem dreptul de a fi fericiţi. Învăţând să căutăm aceste momente alături de cei dragi, viaţa poate căpăta un alt sens.