Femeile însărcinate, mai predispuse la înţepăturile de insecte
Ţânţarii sunt atraşi de dioxidul de carbon pe care oamenii îl produc atunci când respiră, iar cum femeile însărcinate produc mai mult dioxid de carbon când respiră, ţânţarii se simt mai atraşi de acestea.
Este importantă folosirea unei soluţii de protecţie contra acestor insecte. Ştiai că banala ceapa poate fi folosită contra ţânţarilor? Trebuie doar să pui câteva felii de ceapă, fără frunze, într-un bol, lângă ferestre, iar insectele nu vor mai intra în cameră. Şi urmele de pe geamuri ies dacă le freci cu o felie de ceapă crudă.
Cei care fac sport, predispuşi
Nu ar trebui să fii surprins dacă ţânţarii vin la tine după ce ai făcut sport. Oamenii de ştiinţă spun că sunt atraşi de acidul lactic, pe care organismul îl produce în urma depunerii de efort fizic.
Alcoolul, atractiv pentru ţânţari
Oamenii de ştiinţă spun că ţânţarii sunt atraşi şi de mirosul de alcool, în special de cel al berii. La fel de predispuşi la înţepături sunt şi cei care au temperatura corpului mai ridicată. Şi culorile obiectelor vestimentare pot fi o atracţie pentru aceste insecte. Este vorba despre hainele în culori tari, precum albastru sau verde. Şi negrul atrage mai mult ţânţarii.
Grupa sangvină 0
O altă concluzie a oamenilor de ştiinţă este că ţânţarii sunt mai atraşi de persoanele care au grupa sangvină 0. Persoanele care au această grupă sangvină sunt de două ori mai predispuse la înţepături, spre deosebire de cei care au grupa A. Cei cu grupa sangvină B sunt cel mai puţin predispuşi la înţepături.