De ce sunt importante ecografiile în sarcină
Prima ecografie, pentru confirmare Nu există un număr exact de ecografii pe care viitoarea mamă trebuie să le facă pe parcursul celor 9 luni de sarcină. Cu toate acestea, o ecografie suplimentară poate fi oricând recomandată, mai ales dacă medicul consideră că există suspiciune privind o anomalie.
Prima dintre ecografiile care se fac în sarcină este cea de confirmare şi care se face, în cele mai multe din cazuri, în intervalul 5-7 săptămâni.
În timp ce sacul gestaţional poate fi văzut şi măsurat în intervalul 4-5 săptămâni de sarcină, embrionul se poate observa de la 5-6 săptămâni.
Investigaţia se realizează intravaginal şi se poate exclude posibilitatea unei sarcini extrauterine (ectopică) sau molare (o tumoră benignă care se dezvoltă în uter - ovulul fecundat are un set în plus de cromozomi de la tată).
Medicii recomandă efectuarea ecografiei de trimestrul I în intervalul 11-13 (în unele cazuri şi în cea de-a 14-a) săptămâni de sarcină. Aceasta se face abdominal, durează, în medie, 30-45 de minute, timp în care se umăresc dezvoltarea embrionului, poziţionarea lui în uter şi se calculează cu exactitate vârsta gestaţională şi data probabilă a naşterii.
De asemenea, medicul evaluează translucenţa nucală (pliul cutanat de la nivelul cefei) şi estimează riscul existenţei unor defecte cromozomiale (cum este sindromul Down).
Se pot identifica şi malformaţii congenitale (precum cele de la nivelul măduvei spinării), dar şi să recomande, în cazul unor suspiciuni, investigaţii suplimentare (cum este amniocenteza).
Următoarea ecografie este recomandată în intervalul 20-22 de săptămâni de sarcină. Cu ajutorul investigaţiei, se evaluază atât stadiul de dezvoltare al fătului, cât şi organele acestuia (ficat, rinichi, inimă).
Specialistul măsoară dimensiunea membrelor, a capului, coloana vertebrală şi oasele bazinului. În timpul ecografiei, se determină cu precizie poziţia fătului, starea placentei, a lichidului amniotic şi a cordonului ombilical.
Momentul poate să fie unul emoţionant pentru viitorii părinţi, cu atât mai mult cu cât se poate spune cu exactitate sexul fătului şi se pot urmări mişcările acestuia.
În cel de-al treilea trimestru, medicul care supraveghează sarcina îţi va indica să faci următoarea ecografie în jurul celei de-a 32-a săptămână de sarcină.
Prin intermediul ei se evaluează dacă fătul se încadrează în limitele specifice acestei perioade din sarcină. Medicul măsoară circumferinţa capului, lungimea femurului, starea placentei şi greutatea fătului.
Ecografia din această perioadă este importantă pentru determinarea poziţiei copilului şi pentru localizarea finală a placentei. În funcţie de evoluţia fătului, se mai pot recomanda şi alte ecografii până la finalul perioadei de graviditate.
Ştiai că...
... nu este bine să foloseşti creme sau produse cosmetice pentru pielea burticii cu câteva zile înainte de efectuarea unei ecografii? Folosirea acestor produse ar putea împiedica o bună vizualizare a fătului.
Dr. Anita Maxim, medic specialist obstetrică-ginecologie, Spitalul European Polisano, Sibiu
Ecografia de prim trimestru permite şi evaluarea unor situaţii care pot complica sarcina, cum ar fi sângerarea vaginală şi durerile abdominale, precum şi examinarea ovarelor, a colului uterin şi pereţilor uterini pentru identificarea eventualelor elemente patologice.
O altă ecografie importantă este cea care se face în intervalul 18-23 de săptamâni de sarcină. Ea permite evaluarea anatomiei interne şi externe a fătului pentru prezenţa de anomalii congenitale, urmărirea creşterii fetale şi a încadrării în parametrii de vârstă gestaţională.
Ecografia de trimestru trei urmăreşte posibilele anomalii fetale care pot să apară în evoluţie la o sarcină aparent normal, dar şi evaluarea creşterii fetale şi a stării de bine a fătului în uter.