Ce mănânci în sarcină! Nutrienţii de care ai nevoie
Dacă vei mânca mai des şi mai puţin, vei evita arsurile de stomac, greaţa, tulburările digestive, îngrăşarea. Oricât de ocupată ai fi, de dragul celui mic, păstrează 3 mese principale şi 2 gustări în timpul cărora te deconectezi de treburile obişnuite. Găteşte şi renunţă la fast-food, la prăjeli, la felurile de mâncare cumpărate de-a gata, pentru că este posibil să nu fie preparată foarte bine carnea sau să conţină ouă crude, în care se pot ascunde bacterii ca Salmonella, care-ţi poate cauza toxiinfecţie alimentară.
Categorii de nutrienţi necesari în sarcina:
– Alimente hidro-carbonate ( baza majorităţii meselor ): pâine, orez, ovăz, porumb, grâu, paşte făinoase, mei, secară, legume bogate în amidon (cartoful). Acestea furnizează proteine,fibre,energie,vitamine şi săruri minerale.
– Lactatele: lapte, brânză, iaurt,unt. Acestea oferă calciu, proteine, vitamina A (produsele din lapte integral), zinc, iod şi magneziu.
– Carne şi produse din carne, peste, alternative, nuci, fasole. Ne dau proteine, vitamina A, vitaminele complexului B, fibre (nuci şi fasole), fier şi zinc.
– Fructe şi legume oferă organismului vitamina A şi C, acid folic, potasiu, fier şi fibre. Ideal ar fi să folosiţi cât mai puţine grăsimi, pentru a avea astfel grijă de sănătatea ta şi a copilului. Lista alimentelor sănătoase este însă foarte lungă. Încearcă să aflii cât mai multe şi să le şi consumi.
De asemenea, să nu crezi că dacă iei suplimente vitaminice corpul tău primeşte tot ce are nevoie. Este foarte important să ai o alimentaţie sănătoasă.