Cât de sigur este testul de sarcină. Detalii de ţinut minte

1 2 jpg jpeg

De aceea după efectuarea unui test de sarcină este neapărat nevoie să mergeţi la o consultaţie dacă acesta iese pozitiv. Mai ales, dacă l-aţi efectuat după prima zi în care aţi constatat că menstruaţia întârzie. Testele de sarcină, în general, cu cât sunt făcute mai târziu de la constatarea întârzierii ciclului, cu atât sunt mai sigure.

De ce? Hormonul de sarcină, gonadotropina corionică umană (HCG), poate fi depistat de testul de sarcină cât mai sigur la o săptămână de la întârzierea menstruaţiei. Nivelul de hormoni HCG creşte semnificabil atunci când ovulul fecundat s-a instalat în uter.

Mai multe tipuri de teste de sarcină şi cât de sigure sunt ele

Există mai multe tipuri de teste de sarcină, fiecare având instrucţiunile lui, de care trebuie să se ţină cont pentru un rezultat cât mai sigur. Aşadar, există test prin care se vede rezultatul dacă urinezi direct pe el, test care trebuie introdus într-un recipient curat după ce ai urinat în el şi test în care trebuie să picuri urina cu ajutorul unei eprubete. Oricum, toate aceste teste au acelaşi mecanism de funcţionare, depistarea hormonului HCG din urină.

Dacă doriţi cât mai devreme o depistare sigură a sarcinii, puteţi să faceţi testul din sânge (Beta HCG), nivelul HCG din organism se va vedea mai bine la analiză. Acesta se face la un cabinet medical şi arată rezultatul cel mai sigur.

Cât de sigur este testul de sarcină când urmaţi tratament medicamentos

Medicamentele care conţin hormonul HCG, de obicei prescrise atunci când urmaţi un tratament de fertilitate, pot influenţa rezultatul testului de sarcină. Dacă urmaţi un astfel de tratament, trebuie să nu vă grăbiţi pentru aflarea rezultatului, deoarece poate fi fals şi veţi fi dezamăgită.

Alte medicamente, precum anticoncepţionalele nu pot influenţa rezultatul testului.

Cât de sigur este rezultatul pozitiv la testul de sarcină

Se întâmplă, mai rar, ca rezultatul pozitiv al testului de sarcină să nu fie totuşi concludent. Se întâmplă acest lucru atunci când aţi urmat de curând un tratament cu hormon HCG pentru fertilitate, dacă aţi fost de curând însărcinată sau, destul de rar, dacă aţi avut un chist sau aţi intrat mai devreme la menopauză.

Cât de sigur este rezultatul negativ la testul de sarcină

Pentru unele femei testul de sarcină este un lucru înfricoşător, de aceea îşi doresc prea mult să fie un rezultat negativ. Totuşi, nu toate rezultatele negative arată realitatea. Puteţi fi însărcinată chiar dacă testul vă arată altceva, cel mai probabil atunci când nu urmaţi instrucţiunile testului aşa cum trebuie, când faceţi testul mult prea devreme (dacă aveţi un ciclu nu prea regulat, este bine să aşteptaţi mai multe zile de la întârziere ca să aveţi un rezultat cât mai sigur) sau atunci când aţi consumat prea multe lichide înainte de a face testul şi este foarte diluat, iar hormonul sarcinii nu poate fi depistat. De aceea, cel mai bine este să faceţi testul de dimineaţă (chiar dacă ele sunt de toată ziua), când urina este mai concentrată şi nu aţi apucat să beţi multe lichide.

În cazul în care menstruaţia întârzie, dar nu aveţi simptome de femeie însărcinată, pentru o mai bună siguranţă este bine să repetaţi testul de sarcină câteva zile. Iar pentru a şti cât mai sigur rezultatul mergeţi la doctor.

În concluzie, testul de sarcină poate fi sigur dacă urmaţi instrucţiunile cum trebuie şi dacă îl faceţi atunci când hormonul de sarcină este mai uşor de depistat în urină, după câteva zile de la întârzierea menstruaţiei.