Durerile de spate în sarcină: ce trebuie să ştii despre ele

1 2 jpg jpeg

Alături de greaţă, oboseală şi picioare umflate, mai mult de două treimi dintre femei experimentează dureri de spate sarcină, mai ales în zona lombară.

Durerile de spate în sarcină pot avea mai multe cauze. Aceste neplăceri diferă de la o femeie la alta şi de la un trimestru al sarcinii la altul.

Durerile de spate în sarcină în funcţie de trimestru

În primul trimestru al sarcinii, durerile de spate sunt provocate şi accentuate atât de schimbările hormonale care au loc în corpul femeii, cât şi de stresul prin care aceasta trece. Nivelul de progesteron creşte rapid în acest prim trimestru, relaxând muşchii şi ligamentele din zona pelvină, afectând în acelaşi timp stabilitatea articulaţiilor. Un alt hormon care ajută la împiedicarea apariţiei contracţiilor în primele stadii ale sarcinii, relaxina, cauzează şi el instabilitate şi dureri lombare.

Deşi sarcina este un motiv de bucurie, viitoarea mamă se confruntă şi cu multe schimbări şi are de luat multe decizii privind viitorul, astfel încât e aproape imposibil să nu fie afectată de stres. Iar stresul nu schimbă doar dispoziţia psihică, ci poate cauza şi dureri de cap, oboseală, înţepenirea articulaţiilor şi dureri de spate.

În al doilea şi al treilea trimiestru, durerile de spate în sarcină au legătură în general cu creşterea în greutate şi schimbările de postură. Pe măsură de fătul se dezvoltă în uter, centrul de greutate al viitoarei mame se modifică spre partea din faţă. Unele femei se apleacă spre spate pentru a-şi recâştiga echilibrul, ceea ce pune presiune mare pe muşchii spatelui. Această situaţie duce la dureri lombare şi musculare.

De asemenea, kilogramele adăugate în timpul sarcinii cauzează dureri de spate şi de articulaţii. Legat de numărul de kilograme pe care o femeie trebuie să le depună în timpul sarcinii, există mai multe recomandări. Dacă femeia este subponderală, este indicat să pună între 12 şi 18 kilograme, dacă are o greutate normală, între 11 şi 15 kg, dacă este supraponderală, între  7 şi 11 kilograme, iar dacă este obeză, între 5 şi 9 kg.

Distanţarea muşchilor drepţi abdominali (diastasis recti) care afectează multe femei în timpul sarcinii poate să contribuie, de asemenea, la apariţia durerilor de spate.

Cum pot fi uşurate durerile de spate în sarcină

  • Exerciţii de stretching pentru spate sau practicarea posturilor de yoga
  • Dormit pe o parte, cu o pernă între genunchi şi sub abdomen
  • Un somn relaxant, într-o cameră bine aerisită, întunecată şi unde nu se aud zgomote
  • Purtarea unei centuri de maternitate
  • Utilizarea unei perne lombare în timpul statului pe scaun
  • Masaje de relaxare
  • Şedinţe de acupunctură cu un specialist care tratează femei însărcinate