O mamă prea permisivă

Dacă am ceva de lucru pentru job şi e urgent, iar fetiţa mă întreabă ceva, deşi ar fi normal să las totul şi să-i răspund, îi spun pe un ton nervos că am de lucru şi că discutăm puţin mai târziu. Ştiu că nu e bine. Dar aşa cum am mai spus, nu-mi iese mereu. Nu pot fi o mamă perfectă! Important este ca atunci când va creşte copilul să simtă că am fost alături de el non-stop, că l-am iubit indiferent de ceea ce a făcut şi să mă numere printre cei mai buni prieteni ai săi. Asta îmi va da de înţeles că ceea ce am făcut a fost bine.

Dar de ce mi se spune că sunt o mamă prea permisivă? Sunt multe motivele. Am să vă povestesc un eveniment care m-a determinat să scriu acest articol. Eram în parc. Stăteam de vorbă cu o prietenă în timp ce copilul meu se juca cu băieţelul ei şi cu alţi micuţi. La un moment dat, un băieţel vine şi îi toarnă nisip copilului meu în cap. El nu se supără! Consideră că este într-un joc. Îşi pune şi el nisip în ceva şi se duce să-i întoarcă gluma noului prieten. Însă, mama lui a venit şi l-a prins de mână şi a început o întreagă teorie: că e urât ce face, că nu aşa fac copilaşii educaţi. Evident, el a început să plângă. I se părea nedrept că fiul doamnei a putut să facă acel gest, dar el nu. Eu am asistat la întreaga scenă. Copilul a venit la mine plângând.

Mi-a explicat ceea ce eu vazusem deja, dar mi-am dat seama că ar fi inutil să merg să vorbesc cu mama băieţelului, că jocul lor era deja compromis. I-am spus să nu mai fie supărat şi să toarne pe mine nisipul. Aşa că, el nu a stat prea mult pe gânduri, a tras de tricoul meu şi şi-a văsat întreaga pungă cu nisip acolo. Prietena mea care a vazut întreaga scenă mi-a spus: vai, dar aşa ceva nu se poate. Eşti o mamă mult prea permisivă. Eu spun că am procedat corect. Nu voiam ca micuţul meu să rămână cu frustrări. Dar e doar un mic exemplu.

De asemenea, eu îi dau să mănânce ce vrea, când vrea şi cât vrea. Aşa cum procedăm şi noi adulţii. Dacă nu ne e foame la 8, nu mâncăm. Dacă nu ne place mielul nu o să mâncăm doar pentru că cineva o să ne spună ce beneficii are pentru organism. Iar faza cu mănâncă tot din farfurie nu vreau să o mai comentez. E clar o porcărie. De aia avem de-a face acum cu atât de mulţi copilaşi graşi.

Ştiu, acum vă imaginaţi că cel mic mănâncă numai prăjituri, bomboane şi acadele şi bea suc acidulat. Dar lucrurile nu stau deloc aşa. Din contră! Am mare noroc. Urăşte tot ceea ce am însirat aici. E înebunit după ciorbe, dar îi place să mănânce din când în când şi câte o bucată de pizza. Şi nu-i refuz acest mic moft!

Pe de altă parte, întotdeauna când plecăm în vacanţă, discutăm şi cu el despre locul unde mergem. Şi da, mergem şi unde spune el dacă asta îl face fericit.

Îl las să facă numeroase experiemente. Aseară, blatul de gătit era plin de coji de ouă, făină, piper, sare, mălai, griş şi multe altele. Dar cum ar putea să-şi dezvolte creativitatea dacă îi interzic acest gen de activităţi.

Aşa că, chiar dacă sunt numită o mamă mult prea permisivă de cei din jurul meu şi sunt avertizată că o să cresc un copil răsfăţat, nu am de gând să schimb nimic din comportamentul meu. Poate doar să încerc să nu mai am scăpări.