Ne pregătim pentru creşă

În primii doi ani de viaţă, copiii trebuie să aibă pe cineva stabil în preajma lor, au nevoie de multă-multă atenţie, grijă şi dragoste, iar mai bine decât o mamă nimeni nu i le poate asigura.

Aşa că am ales să stau acasă, alături de pişpirică al meu, oferindu-i siguranţă, căldură şi răsfăţ echilibrat.

Din toamnă ar trebui să înceapă programul de creşă. Dacă analizez obiectiv, Nichita e pregătit pentru acest pas: face la oliţă, mănâncă singur, înţelege absolut tot, se exprimă binişor, cere ce vrea, spune ce-l doare şi se descurcă de minune la joacă.

Eu însă nu mă simt deloc pregătită, stau cu inima strânsă şi mă gândesc cu emoţie la noul mediu de la creşă, la adaptare, la năzdrăvanii care ar putea să-mi necăjească piticul şi lista e fără sfârşit.

Până şi în parc întâlnesc mămici cu păreri diferite, care mă bulversează mai rău. Unele spun că şi-au retras copiii de la creşă pentru că nimeni nu se ocupa de ei, că piticii sunt lăsaţi toată ziua printre jucării împrăştiate şi cu televizorul în faţă, că se îmbolnăvesc destul de grav, că educătoarele ridică vocea la ei etc.

Există şi o variantă optimistă, în care mămicile susţin că micuţii lor s-au adaptat uşor în colectivitate, s-au dezvoltat foarte bine din punct de vedere social, vorbesc şi comunică mai uşor, au învăţat să se descurce singuri (să se îmbrace, să-şi lege şireturile, să se spele pe mâini), să respecte reguli, să aibă un program organizat, un comportament adecvat în societate.

Sper să mă aliniez şi eu în tabăra mămicilor mulţumite de creşă.

Altfel ar fi decepţionant, în condiţiile în care să prinzi un loc la una din creşele de stat din Bucureşti este o adevărată provocare.

Am investigat zona şi am găsit două creşe în apropiere de casa noastră. Planul A, cu informarea prin telefon s-a dovedit ineficient. Chiar dacă întrebam politicos despre perioada de înscriere şi de dosarul de înscriere, tot ce am reuşit să obţin a fost doar un „nu sunt locuri, domnă” şi un receptor închis în nas.

Am trecut la planul B - mers direct la creşe, undeva prin luna februarie. Tot ce am înţeles este că nu am înşeles nimic. Se pare că fiecare creşă are propriile obiceiuri şi o politică de descurajare a părintelui bine implementată.

În fine, ne-am hotărât la una dintre aceste creşe. Nichita a fost înscris pe o listă lungă de aşteptare. Directoarea ne-a dezvăluit şi regula câştigului unui loc în cadrul creşei: cine sună mai des are mai multe şanse de reuşită.

Aşa că am sunat, i-am mai vizitat şi acum avem locul asigurat (aşa am înţeles eu).

Luna iunie este perioada de depunere a dosarului de înscriere la creşă (cel puţin aşa e la creşa la care ne-am hotărât noi). Dosarul conţine:

• o fişă medicălă de înscriere în creşă (care trebuie să fie completată de medicul pediatru)
• adeverinţa de venit a părinţilor
• copii buletine
• copie certificat de naştere copil
• 2 dosare cu şină şi 2 plicuri

Vom face toate aceste formalităţi, iar în septembrie voi vedea cât de pregătită sunt eu să mă desprind de Nichita şi cât de pregătit este el să se desprindă de mine. Voi reveni în toamnă cu impresii şi cu păreri legate de experienţa mersului la creşă.