Cum îl ajuţi pe adolescent să fie mai responsabil

Odorul tău nu mai e nici copil, dar nici adult. Îşi urmează studiile, caută joburi temporare şi trăieşte sub acoperişul familial. Navighează între dorinţa de independenţă şi nevoia de securitate în comodul cuib părintesc.

Este descurcăreţ şi veleitar în acelaşi timp. Iar tu trebuie să-l pregăteşti să-şi ia zborul, fără a-l lăsa să cadă şi să-şi frângă aripile. A-l învăţa să fie responsabil este un element esenţial al autonomiei lui. O legătură greu de distrus Pentru ca un copil să-şi părăsească cuibul şi să devină un adult responsabil trebuie să fie ajutat de părinţi. Lecţia este însă grea, într-o lume instabilă, percepută din ce în ce mai mult ca fiind lipsită de securitate, de valori morale, de repere.

Părinţii se decid tot mai greu să rupă legătura cu copilul, viitor adult, şi continuă să-l susţină financiar, afectiv şi logistic până la vârste înaintate.

Fără să-şi dea seama că, de fapt, continuă să-şi asume responsabilitatea pentru gesturile şi faptele tânărului şi că-şi iau pe popriii umeri povara unor decizii care nu le aparţin.

Cu cât părinţii sunt mai prezenţi în viaţa adolescentului, cu atât tânărul are mai puţine şanse de a da socoteală pentru faptele sale.

Tânărul trebuie să fie lăsat să se expună, în limite rezonabile, riscului, situaţiilor nu întotdeauna roz din viaţa reală. Reacţia lui şi experienţa acumulată îl vor fortifica şi vor conta mai mult decât o mie de poveţe.

Uneori, confruntaţi cu lipsa de responsabilitate a adolescentului, părinţii cuprinşi de remuşcări îşi lasă brusc odrasla din mână, iar aceasta nu are uneltele ncecesare pentru a înfrunta problemele şi dificultăţile vieţii.

Încurajează-l să aibă curajul propriilor decizii în momente-cheie, să nu se teamă să urmeze o cale nu tocmai bătătorită, dacă el consideră că are resursele necesare pentru a face faţă.

Să ştie să-şi evalueze şansele reale şi să-şi cunoască limitele, pentru că, în viaţa reală, alegerile sunt adesea un compromis între idealuri şi realitate. Învaţă-l să se bazeze pe propria intuiţie, să-şi dezvolte o gândire autonomă, să nu meargă cu turma din comoditate sau din spirit de imitaţie, să se respecte şi să-i respecte pe cei din jur.

Ajută-l pe adolescent să conştientizeze faptul că a mai urcat o treaptă către statutul de adult responsabil. Bacul, permisul de conducere, majoratul, primul stagiu sau primul job...

Cu ocazia fiecărui succes important din viaţa copilului tău, organizează o mică petrecere în familie, pentru a marca etapele simbolice care-i jalonează parcursul de tânăr aspirant la autonomie. E o modalitate de a-l valoriza pe adolescent, iar pentru voi, părinţii, de a vă repoziţiona altfel în relaţia cu el.

Lasă-ţi progresiv copilul să dea piept cu realitatea de zi cu zi. Vrea vacanţă la mare? Dă-i o parte din bani doar după ce reuşeşte singur să-şi procure cealaltă parte, prin prestarea unor munci temporare sau prin stagii remunerate.

Vrea să se înscrie la o bursă? Lasă-l să se descurce singur cu documentele necesare. Nu uita să-i lauzi reuşitele sau să-i dai mici sfaturi, dacă ţi le cere. Învaţă-l să-şi gestioneze singur bugetul. Susţine-l în perioada studiilor, însă nu necondiţionat. Solicită-i în schimb performanţă, rezultate bune la învăţătură, bursă de studiu ş.a.m.d.

Dacă înţelegerea dintre voi e încălcată, trebuie să fii gata să spui: „stop, nu te mai finanţez“ şi să te ţii de promisiune. Adolescentul va simţi când eşti ferm de poziţii şi va căuta cele mai bune mijloace pentru a-şi lua soarta în mâini.

Atâta timp cât adolescentul se află sub acoperişul părintesc, mama şi tata sunt cei care impun regulile de bun-simţ ale casei. Sarcinile domestice repartizate fiecăruia trebuie duse la bun sfârşit.

Întârzierile se anunţă cu un telefon, pentru absenţe sau greşeli se cer scuze. Părinţii trebuie să demonstreze adolescentului că viaţa lor nu se organizează în jurul lui. Fiecare are pasiunile, obiceiuirile şi prietenii lui, însă asta nu împiedică o convieţuire armonioasă.