Copiii ar trebui lăsaţi să se murdărească?

1 2 jpg jpeg

Mulţi şi-au luat foarte în serios rolul de părinţi, ceea ce nu e un lucru rău, însă au devenit ultraprotectori, iar asta nu e benefic pentru copii. Ei merg până acolo încât le interzic copiilor să se joace cu un căţel.

Evident că toată lumea trebuie să se spele pe mâini atunci când intră în casă, după ce foloseşte toalete, înainte de a se aşeza la masă, dar nu trebuie exagerat.

Microbii sunt benefici

Organismul celor mici trebuie să înveţe să lupte cu microbii, dar cum să facă asta dacă ei nu ştiu ce sunt acele bacterii dăunătoare sănătăţii? Oamenii sunt concepuţi inteligent, fiind posesorii sistemului imunitar. Acesta produce anticorpii pentru a lupta împotriva bolilor.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că igiena excesivă, cât şi utilizarea antibioticelor ca remediu pentru orice infecţie afectează sistemul imunitar al copiilor. Microbiologi de renume subliniază că modul în care se tratează această problemă a microbilor la micuţi poate avea urmări benefice asupra organismului, pe măsură ce se dezvoltă, sau nu.

Atunci când ne naştem nu avem microbi, sistemul imunitar nefiind încă dezvoltat pentru apărarea organismului de tot felul de factori dăunători. Pruncii încep să se dezvolte şi se lovesc de „microbi“, nemaifiind protejaţi în burtica mamei. Fără aceşti microbi, sistemul imunitar nu poate lupta împotriva infecţiilor.

Alergiile

Cercetătorii leagă apariţia alergiilor de problema igienizării extreme abordată de părinţi pentru a-şi creşte copiii. De asemenea, sunt de părere că bolile inflamatorii intestinale, autismul sau obezitatea ar fi urmările acestei măsuri, fiindcă organismul nu a învăţat să se apere de microbi. Unele studii au relevat faptul că acei micuţi cărora li se igienizează toate alimentele înainte de a le mânca sunt mai predispuşi la astm.