Aşa îi calmezi episoadele de furie!

Nu puţini sunt părinţii care au trecut testul răbdării în timp ce încercau să liniştească accesele de furie ale copilului. Ca orice altă provocare pe care o presupune meseria de părinte, crizele de furie au rezolvare, chiar dacă, de multe ori, par imposibile.

„Explicabilă sau nu, furia manifestată de copii declanşează la rândul ei o serie de reacţii puternice în părintele care nu poate controla intensitatea cu care cel mic se exprimă, iar în acest fel adultul se confruntă cu o dublă provocare, şi anume gestionarea propriului cocteil emoţional alături de cel manifestat de copil“, explică Livia Căciuloiu, psihoterapeut şi consilier psihologic la Centrul Psihomedeor din Bucureşti. De ce apar Deseori bunicii şi părinţii puneau crizele de furie ale copiilor pe seama testării limitelor adultului sau a nevoii generale de atenţie din partea celor din jur. Cu toate acestea, în prezent, părinţii le asociază mai mult cu incapacitatea celui mic de a gestiona anumite situatii resimţite ca fiind copleşitoare.

„Copilul îşi va manifesta frustrarea atunci când nu obţine ceea ce îşi doreşte la momentul potrivit pentru el, când nu primeşte în măsura în care vrea sau de la persoana de la care are nevoia respectivă“, adaugă psihologul Livia Căciuloiu. De multe ori, accesele de furie ale copilului mai sunt declanşate şi de incapacitatea lor de face faţă emoţiilor şi frustrărilor, pe care nu ştiu încă să le gestioneze la vârste mici.

Deşi crizele de furie ale celui mic par de multe ori imposibil de gestionat, ele se pot rezolva. Cel mai bine este ca părintele să nu reacţioneze impulsiv, ci să-şi păstreze calmul şi răbdarea, elemente care îi conferă stabilitate şi siguranţă copilului. Astfel, el simte că primeşte ajutorul de care are nevoie şi îşi poate exprima mai uşor motivele nemulţumirii.

„Adeseori, părinţii îşi sabotează inconştient propriile iniţiative sănătoase de gestionare a furiei copiilor lăsând în responsabilitatea lor alegerea unor modalităţi potrivite de exprimare emoţională“, explică psihologul. Păstrarea calmului nu numai că este un bun exemplu pentru cel mic, ci îl va ajuta să-şi descifrezele emoţiile şi să le exprime.

1 - dacă cel mic are tot mai des accese de furie şi chiar de violenţă (loveşte, muşcă) faţă de cei din jur (atât cu adulţii, cât şi cu alţi copii);

2 - este o problemă dacă episoadele de furie ale celui mic ajung să afecteze activităţile de la grădiniţă sau în alte locuri;

3 - accesele de furie urmate de episoade de tristeţe, plâns şi retragere socială, inclusiv renunţarea la joc, sunt un alt aspect care trebuie să le dea de gândit părinţilor.

• Petreace cât mai mult timp cu copilul. Vă puteţi umple timpul cu activităţi care stimulează toleranţa la frustrare şi controlul impulsurilor (jocuri în echipă, în care jucătorii îşi aşteaptă rândul).

• Citeşte-i poveşti cu personaje care trec prin tot felul de stări şi emoţii. Ulterior, explică-I, prin exemple, ce sunt emoţiile şi cum le putem face faţă.

După cel de-al doilea an de viaţă şi până în jurul vârstei de 4 ani, crizele de furie îşi fac apariţia, aşa încât, pentru părinţi, provocarea gestionării lor se suprapune perioadei în care copilul poate învăţa cu uşurinţă importanţa limitelor şi a regulilor stabilite pentru dezvoltarea lui sănătoasă.

Impunerea agresivă a punctului de vedere sau restricţiile, chiar dacă pot pune capăt unei exprimări a furiei, afectează direct felul în care cel mic va învăţa să se raporteze la reguli şi autoritate.

Există riscul ca el să îşi dezvolte o stimă de sine scăzută şi o relaţie de subordonare în faţa fricilor percepute ca fiind copleşitoare. În plus, confruntarea dintre părinte şi copil nu este una echitabilă sau benefică pentru dezvoltarea armonioasă a relaţiei dintre ei.