Spune-ne ce vârstă are şi-ţi spunem ce să mănânce

1 2 jpg jpeg

În jur de 5 luni:

Poţi începe diversificarea alimentaţiei

Dacă bebeluşul tău este hrănit cu lapte praf, este indicat ca diversificarea alimentaţiei să înceapă la cinci luni. Dacă însă este alăptat şi ia în greutate foarte bine, diversificarea poate avea loc în jurul vârstei de şase luni.

Mic dejun: În funcţie de apetitul copilului, un biberon cu 150-240 ml formulă de lapte.

Prânz: Un biberon cu 150-240 ml formulă de lapte şi o linguriţă de piure dintr-o singură legumă (morcov, dovlecel, spanac). Doza poate fi crescută zilnic cu câte o linguriţă de piure.

Gustare: Un biberon cu 150-240 ml formulă de lapte şi câte o linguriţă de compot dintr-un singur fruct (măr, pară, piersică).

Cină: Un biberon cu 150-240 ml formulă de lapte.

Mai poţi citi şi:

- Cât de periculos este sforăitul pentru copii

- Atenţie la simptomele apendicitei la copii

La un an:

Poţi începe să-i dai carne

La 12 luni poţi să-i introduci carnea în alimentaţie. Indicată este carnea de pasăre, de mânzat şi de vită, bine fiartă şi tocată mărunt.

Mic dejun: Un biberon cu 250 ml formulă de lapte şi una-două linguriţe de cereale, facultativ, în funcţie de apetitul copilului.

Prânz: 180 de grame de piure de legume şi 20 de grame de piept de pui fiert. În zilele când nu-i dai carne, copilul poate mânca jumătate de ou, jumătate de iaurt şi jumătate de fruct.

Gustare: Un biberon de 250 ml formulă de lapte şi compot sau jumătate de fruct.

Cină: Amestec din 100 ml formulă de lapte, 100 g legume, o lingură de griş şi între 60 şi 100 de grame de compot de fructe.

La trei ani:

Obişnuieşte-l să mănânce sănătos!

La 3 ani, meniul copiilor trebuie să fie variat şi să conţină cât mai multe substanţe nutritive.

Mic dejun: 250 ml lapte special pentru copii (îmbogăţit cu vitamine), în care ai pus două-patru linguriţe de cereale.

Prânz: 20-40 de grame de carne sau de peşte sau un ou şi 150 de grame de legume crude sau gătite, un cartof fiert sau o felie de pâine, 100 de grame de iaurt şi un fruct.

Gustare: 250 ml formulă de lapte sau lapte de vacă şi, în funcţie de apetit, o feliuţă de pâine cu unt şi dulceaţă sau un biscuit şi jumătate de fruct.

Cină: 100 de grame de legume, 60-75 de grame de paste, 20-30 de grame de brânză sau alt produs lactat şi 75 de grame de fructe gătite sau crude.

La şase ani:

Ai grijă să nu devină obez

Dacă la 3 ani numărul de calorii consumate zilnic de copilul tău ajunge la 1.300, la 4 ani el nu trebuie să depăşească 1.500, iar la 5 ani - 1.650 de calorii. Asigură-te că, la 6 ani, copilul nu consumă mai mult de 1.800 de calorii zilnic.

Mic dejun: 200 ml lapte, două-trei linguri de cereale sau o felie de pâine cu unt şi cu dulceaţă şi un fruct.

Prânz: 60-80 de grame de carne, peşte sau un ou, 200 de grame de legume, 100-150 g cereale, brânză şi un fruct gătit sau crud.

Gustare: 150 ml lapte şi 40 g pâine sau doi-trei biscuiţi şi un fruct.

Cină: 150 de grame de legume verzi, 100-150 de grame de cereale, o porţie de brânză, o felie de pâine şi un fruct gătit sau crud.