Care-i treaba cu ADHD?

1 2 jpg jpeg

Ce înseamnă, de fapt, ADHD? Acronimul de la Attention DeficitHyperactivity Disorder, adicătulburare de hiperactivitate cu deficit de atenţie,denumeşte una dintre cele mai frecvente afecţiuni psihiatrice întâlnite la copii şi adolescenţi. Se manifestă prin neatenţie, însoţită de un comportament hiperactiv sau impulsiv.

Dar atenţie! Chiar dacă pare a fi distras şi neliniştit, asta nu înseamnă neapărat că are ADHD. Anumite comportamente fac parte, pur şi simplu, din etapele fireşti de creştere şi dezvoltare. Un copil de 3-4 ani va fi, probabil, mai agitat decât unul care merge deja la şcoală.

În plus, orice puşti poate avea momente când nu reuşeşte să se concentreze – pentru că este obosit, bolnav ori se confruntă cu anumite probleme, la şcoală sau acasă. Şi copiii supradotaţi pot fi bănuiţi că ar avea ADHD: când problemele pe care trebuie să le rezolve sunt prea simple pentru ei, aceştia pot să devină agitaţi fiindcă se plictisesc.

Cum recunoaştem sindromul

Simptomele acestei afecţiuni pot fi împărţite în 3 categorii: neatenţie, impulsivitate şi hiperactivitate.

Lipsa de atenţie

În funcţie de firea lui, de nivelul de inteligenţă şi de factorii de mediu (de pildă, educaţia primită acasă sau la şcoală), fiecare copil va manifesta anumite reacţii, într-o mai mare sau mai mică măsură. Următoarele atitudini ar putea fi indicii că este vorba despre sindromul ADHD:

- Copilul are frecvent probleme de atenţie, din cauza cărora face greşeli, în mod repetat (la şcoală sau la teme).

- Nu reuşeşte să ducă o sarcină la bun sfârşit.

- Evită activităţile care presupun ca el să se concentreze o perioadă mai lungă de timp.

- Ai deseori senzaţia că nu ascultă ce îi spui.

- Adesea, nu face ceea ce i se cere.

- Este distras cu uşurinţă de la activitatea pe care tocmai o face.

- Este dezordonat şi neglijent.

- Uită mereu câte ceva.

- Îşi pierde deseori jucăriile sau nu îşi aminteşte unde le-a pus.

Impulsivitatea

Un copil cu ADHD va avea tendinţa să reacţioneze, fără să se gândească la consecinţele atitudinii sau a faptelor sale. Puteţi să presupuneţi că ar fi afectat de acest sindrom dacă observaţi următoarele reacţii:

- Nu aşteaptă să îi vină rândul.

- Se ridică de pe scaun sau din bancă, deşi i s-a cerut să rămână aşezat.

- Se caţără peste tot, fără să conştientizeze potenţialele pericole.

- Deranjează activităţile celor din jur.

- Răspunde la întrebări înainte ca acestea să fi fost rostite până la capăt.

Hiperactivitatea

Un comportament hiperactiv se poate manifesta în moduri diferite. Iată câteva exemple:

- Nu face pauze, ci este încontinuu ocupat cu ceva.

- Nu poate să stea locului niciodată.

- Se leagănă cu scaunul.

- Nu face pauze între propoziţii atunci când vorbeşte.

- Nu reuşeşte să se joace în linişte sau să aibă o preocupare relaxantă.

Bine de ştiut!

Dacă observaţi la cel mic simptomele deficitului de atenţie, dar nu şi pe cele care indică impulsivitatea sau hiperactivitatea, ar putea suferi de o variantă a sindromului ADHD, numită ADD. Copiii cu ADD sunt cei cărora li se reproşează mereu că “nu sunt atenţi”. Ei sunt visători, retraşi şi pasivi.

Opinia specialistului

2 jpg jpeg

Corina Georgescu, psiholog, www.psihoterapii.com

Impulsivitatea şi distractibilitatea, trăsături care au îmbrăcat dintotdeauna comportamentul unui copil, au ajuns în zilele noastre criterii pentru o nouă tulburare psihică: ADHD. Pot fi bănuiţi de acest diagnostic toţi acei copii despre care spunem, de obicei, că sunt neastâmpăraţi.

Totuşi, manualele de specialitate ne explică diferenţa: vor fi diagnosticaţi doar aceia cărora simptomele le afectează cel puţin 2 dintre aspectele vieţii (relaţiile interpersonale, educaţia sau activităţile). Dacă ţinem însă cont că pacienţii sunt copii, adesea sub 8-9 ani, devine foarte greu să stabileşti în ce măsură aspectele vieţii acestora sunt afectate de simptomele ADHD şi nu de altceva.

Aş mai aminti faptul că, în 1845, medicul german Heinrich Hoffmann a scris pentru fiul său – pe care îl plictiseau basmele vremii – o carte de poveşti, numită „Peter cel neastâmpărat“. Un secol mai târziu, „simptomele“ simpaticului personaj urmau să desemneze o boală.