Sfaturi utile pentru părinţii de adolescenţi
Perioada revoltelor interioare
Adolescenţa este etapa în care apar mai multe revolte ca niciodată. Copilaşul care până mai ieri îţi încredinţa toate secretele se transformă într-un tânăr serios şi interiorizat, care evită din ce în ce mai mult să stea de vorbă cu tine. Nu te impacienta! În această etapă a vieţii, adolescentul îşi formează grupul de prieteni, cu idealuri, scopuri şi cu pasiuni comune. De aceea, prietenii care-l „înţeleg mai bine decât tine” îi sunt acum mai apropiaţi şi caută compania lor. Ai răbdare, nu te simţi exclusă şi respectă-i deciziile. Dar nu înainte să te asiguri, din umbră, că nu are un anturaj periculos. Nu-l critica Un adolescent este sensibil la observaţiile care i se fac, dar în special la cele venite din partea părinţilor. Iar dacă este criticat şi contrazis în permanenţă, nu trebuie să te mire că-şi va lua lumea-n cap şi va face doar ce vrea el.
Ca să nu se descalifice, mai ales faţă de tine, ca mamă, va alege să nu-ţi accepte părerea. Cum îl aduci pe calea cea bună? Renunţând la critici şi asculţându-i cu atenţie opiniile, pe orice temă!
Şi cum nu vei fi de acord cu multe dintre deciziile puiului tău, care vrea să se desprindă cât mai repede din cuib, explică-i pe un ton prietenos şi mai ales cu argumente de ce nu este bine cum vede el lucrurile. Lasă-l şi pe el să-şi argumenteze alegerile. La sfârşit, alegeţi împreună varianta cea mai bună.
Nu încerca nici să-i impui reguli greu de respectat, căci va începe să-ţi ascundă lucruri şi se va crea o prăpastie între voi. Tu vei simţi că te-a trădat, iar el va fi mereu cu musca pe pe căciulă.
Să-i aşezi patul sau hainele prin dulap... sunt gesturi pe care le făceai zi de zi, fără să te alegi cu muştruluieli din partea lui. Acum protestează dacă intri la el în cameră fără să baţi la uşă şi ţipă dacă-i faci curat prin lucruri. Sunt semne că în adolescentul tău urlă nevoia de intimitate.
Tu trebuie să i-o respecţi şi să ai răbdare. Nu intra neinvitată la el în cameră (îi arăţi că-i respecţi teritoriul) şi nu-i mai face curat. Păstrează cu sfinţenie secretele pe care ţi le încredinţează. Încurajează-l să aibă propriile păreri şi nu-i scotoci prin lucruri.