Eliminarea vergeturilor in mod naturist: solutii incercate si garantate
Cand vine vorba despre estomparea vergeturilor, ti se pare ca este o misiune imposibila? Daca actionezi la timp, cicatricile de pe piele pot fi estompate si, in anumite cazuri, sterse fara sa ramana urme. Incearca urmatoarele remedii naturale.
Ce favorizeaza regenerarea tesuturilor
Vergeturile violacee, netratate de mult timp, sunt mai greu de indepartat decat cele cu aspect alb-sidefiu. Acestea din urma pot fi tratate daca iti masezi pielea, o data sau de 2 ori pe saptamana, cu o crema de dus cu particule abrazive sau cu un exfoliant homemade, facut din ulei de masline (1 lingura) si malai (2 linguri). Amestecul stimuleaza circulatia sangelui si reda elasticitatea tesuturilor. Dupa dus, poti masa pielea cu o lotiune care sa contina ulei din nuci de macadamia, jojoba, migdale sau susan.
Cum elimini vergeturile cu creme din ingrediente naturale
Cremele antivergeturi din farmacii pot estompa si, cel mai important, pot preveni aparitia de noi vergeturi. Acestea refac intr-o oarecare masura tesutul, redand aspectul natural al pielii. Pentru rezultate optime alege cremele care contin: alantoina, acid glicolic, vitaminele A si E, proteine naturale, colagen, elastina, laptisor de matca, aloe vera si alfa hidroxi-acizi. Femeile insarcinate, care vor sa scape de vergeturi, ar trebui sa aplice produse recomandate de medic. Pe abdomen si pe fese, pot folosi, de 2 ori pe zi, produse care sa contina acid hialuronic, acid folic, elastina, D-panthenol si vitamina E.
Asa poti estompa vergeturile vechi
Uleiul de lavanda are un puternic efect cicatrizant. Mai poti incerca si uleiul de santal. Este hidratant si grabeste procesul natural de regenerare al pielii. De asemenea, un melanj de uleiuri iti este de si mai mare ajutor. Pentru acesta ai nevoie de ulei esential de rozmarin (2 ml), ulei esential de cajeput (2 ml), ulei esential de lavanda (2 ml), ulei esential de Labdanum (2 ml) si lanolina lichida (4 ml). Le amesteci intr-un vas ceramic si aplici de 2-3 ori pe zi, cu miscari circulare, insistand pe zonele cu probleme.
Extrasele din plante care stimuleaza circulatia sangvina
Un alt tratament care lupta eficient impotriva vergeturilor este balsamul cu bitter suedez. Il gasesti in farmacii si in magazinele cu produse destinate ingrijirii corporale. Acesta contine substante emoliente cheie extrase din plante, mentol si camfor, care contribuie din plin la revitalizarea si mentinerea elasticitatii tesuturilor.