Ce poţi trata cu muşchiul de piatră

1 2 jpg jpeg

Muşchiul de piatră (Cetraria Islandica) este un lichen cu proprietăţi antibiotice, galactagoge şi calmante. Iată ce poţi trata cu muşchiul de piatră!

Cunoscut şi sub numele de muşchi de munte sau muşchi creţ, lichenul creşte pe stâncile şi pe platourile din zona alpină şi subalpină, în ţările nordice, dar şi la noi. Poate fi cules de-a lungul anului, dar cea mai bună perioadă este cea cuprinsă între lunile mai şi septembrie. Folosit din vechime în medicina tradiţională chinezească, muşchiul de piatră a căpătat notorietate de-a lungul timpului şi în Europa, unde a fost utilizat iniţial ca remediu pentru tuse, apoi în probleme de stomac. Subtanţele amare din compoziţia lichenului stimulează secreţiile stomacale, iar substanţele mucilaginoase sunt de folos în bronşite. De asemenea, conţinutul de amidon l-a transformat într-un ingredient folosit la îngroşarea supelor şi a terciurilor.

Ce poţi trata cu muşchiul de piatră: util în afecţiuni respiratorii

În prezent, muşchiul de piatră este privit în primul rând  în primul rând ca un antibiotic natural. Este utilizat pentru a trata probleme pulmonare cronice, pentru a fluidifica şi elimina secreţiile şi ca remediu natural în tuberculoză. Este eficient şi în afecţiuni respiratorii precum bronşită, tuse, răguşeală, faringită sau laringită.

Muşchiul de piatră este recomandat în lipsa poftei de mâncare, anorexie şi malnutriţie, deoarece stimulează apetitul şi nu deranjează stomacul. În plus, şi-a dovedit acţiunea calmantă în caz de gastrită şi boala de reflux gastroesofagian. De asemenea, poate fi folosit ca adjuvant în tratamentul dizenteriei şi al colonului iritabil, este antivomitiv şi linişteşte spasmele intestinale.

Cum se administrează muşchiul de piatră

Infuzie

Peste 1 linguriţă de plantă se toarnă 200 ml de apă fierbinte şi se lasă 15 minute la temperatura camerei. Se strecoară şi se bea pe stomacul gol, cu 30 de minute înainte de masă. De-a lungul zilei se beau 3 căni cu infuzie. Ceaiul de bea rece dacă e folosit ca antivomitiv sau cald pentru restul afecţiunilor.

Macerat la rece

Se pune 1 lingură de plantă în 250 ml de apă şi se lasă 6-8 ore la temperatura camerei. Se strecoară şi se bea pe stomacul gol, cu o jumătate de oră înainte de a mânca. Cantitatea recomandată este de 3 căni pe zi.

Pulbere

Se macină bine planta, de preferat cu o râşniţă electrică. De 4 ori pe zi se ia câte o linguriţă de plantă, pe stomacul gol. Se ţine sub limbă un sfert de oră, după care se înghite cu apă.

Tinctură

Poate fi cumpărată din magazinele naturiste şi se ia 1 linguriţă de tinctură diluată în 100 ml de apă. Tinctura poate fi preparată şi acasă. 20 g de plantă uscată se pun în 100 ml de alcool şi se lasă la macerat timp de 8 zile, apoi se strecoară. De 3 ori pe zi, se administrează câte 10 picături de tinctură diluată în apă.

Atenţie! Se recomandă o discuţie cu medicul de familie înaintea utilizării remediilor cu muşchi de piatră în cazul femeilor însărcinate şi care alăptează, precum şi în cazul persoanelor care se află sub tratamente medicamentoase.

Citeşte mai multe despre ce poţi trata cu muşchiul de piatră:

Lichenul de piatră, adjuvant în tuberculoză

Lichenul de piatră, leac pentru bolile de sezon