Ce poţi trata cu argilă. Beneficiile pentru sănătate sunt multiple

1 argila jpg jpeg

Cunoscută în popor ca „pământul care vindecă“, argila are puternice puteri tămădutoare datorită oligoelementelor din compoziţie. Se spune că soldaţii din Primul Război Mondial, care au consumat argilă, au fost feriţi de dizenteria care bântuia acele vremuri. De asemenea, multe boli grave erau tratate în trecut cu plasturi cu argilă.

Una dintre cele mai importante proprietăţi ale argilei este cea antibacteriană, motiv pentru care tratează cu succes bolile pulmonare, parazitare, plăgile purulente dar şi multe alte afecţiuni.

Durerile în gât

Dacă ai răcit şi suferi de dureri în gât, tratamentul cu argilă îţi poate fi de folos. Dizolvă o jumătate de linguriţă de argilă într-un pahar cu apă. Clăteşte-ţi gâtul cu soluţia obţinută, apoi pune un prosop cald pe gât. Tratamentul se aplică de 2 ori pe zi, până la dispariţia durerilor.

Alergiile

Terapia cu argilă este eficientă şi în tratarea alergiilor. Pentru început, se administrează câte 1 linguriţă de argilă dizolvată într-un pahar cu apă, de 2 ori pe zi. În fiecare săptămână se măreşte doza de argilă cu câte 1 linguriţă. Tratamentul durează 2 luni, cu 1 lună pauză, după care se poate relua.

În cazul rinitei alergice, pune la înmuiat în apă 1 lingură de pudră de argilă. Peste o oră, strecoară argila, pune-o pe o cârpă din bumbac şi aplică această compresa pe frunte. Acoperă zona cu o eşarfă groasă. Lasă să acţioneze o oră. Tratamentul se face 7 zile consecutive.

Durerile de dinţi

Peste 100 ml de apă cu sare toarnă un amestesc de argilă şi pastă de dinţi, în proporţie de 4:1. Clăteşte-ţi gura 2-3 minute, de 6-8 ori pe zi, cu soluţia obţinută. De asemenea, poţi pune argila pe gingiile inflamate şi lasă să acţioneze câteva minute, apoi clăteşte.

Gastrita

Durerile provocate de gastrită pot fi ameliorate cu tratamentul pe bază de argilă. Pentru început, se bea câte 1 lingură de argilă dizolvată într-un pahar cu apă, o dată pe zi. Doza se micşorează treptat, în fiecare săptămână, până la 1 linguriţă de argilă pe zi. Tratamentul durează 1 lună, cu o săptămână pauză. Ulterior, se reia tratamentul, iar timp de o lună se bea câte o linguriţă de argilă dizolvată în apă o dată la 2 zile.

În cazul gastritei cronice, se amestecă o jumătate de linguriţă de argilă cu un pahar cu apă şi se administrează o dată la două zile.

Micoza

Micozele sunt cauzate de ciupercile care se dezvoltă adesea într-un mediu cald şi umed. În general, ele apar la nivelul picioarelor, atunci când porţi frecvent pantofi sport. Pentru a scăpa de micoze, pune la înmuiat în apă 250 g argilă. Peste 10 minute, se strecoară şi se amestecă cu 1 linguriţă de oţet. Soluţia obţinută se aplică pe zonele cu probleme. Se lasă să acţioneze 4-5 ore, apoi se clăteşte cu apă călduţă. Tratamentul durează 1 săptămână, cu 2-3 săptămâni de pauză, după care se poate relua.

Migrena

Pentru durerile de cap, se recomandă tratamentul intern şi extern cu argilă. Se administrează câte 1 lingură de pudră de argilă dizolvată într-un pahar cu apă caldă, de 2 ori pe zi, timp de 2 săptămâni.

În plus, se pun comprese cu argilă pe zonele cu probleme, 2 săptămâni, pe timp de noapte. 

Bine de ştiut!

Argila are efecte benefice şi în diminuarea ridurilor. Se amestecă, în proporţii egale, pudră de argilă cu ulei de măsline şi se aplică pe faţă, pentru 30 de minute, de două ori pe săptămână.