Începutul de an şcolar vine cu emoţii pentru copiii care intră în colectivitate. O grijă în plus a părinţilor sunt şi analizele necesare înscrierii la creşă sau la grădiniţă.

În colectivitate, bolile se transmit rapid, mai ales la vârste mici, când copiii nu au sistemul imunitar bine dezvoltat. De asemenea, cei mici se pot îmbolnăvi frecvent, deoarece aceştia nu au intrat în contact cu mai mulţi agenţi infecţioşi, iar sistemul lor imunitar nu a produs suficienţi anticorpi, care să le protejeze organismul. Prin urmare, la începutul anului, creşele şi grădiniţele solicită părinţilor câteva analize medicale, prin care pot fi depistaţi copiii cu probleme.

Analizele medicale solicitate de majoritatea creşelor şi grădiniţelor înainte de intrarea copiilor în colectivitate sunt exsudatul faringian şi nazal, examenul coproparazitologic şi coprocultură, IDR-ul.

Exsudatul faringian şi nazal

Se recoltează secreţii de la nivelul faringelui şi al cavităţii nazale.Printre microbii care pot fi detectaţi la nivelul căilor respiratorii superioare se numără:

-meningococul, care poate declanşa meningita;

-bacteriile responsabile de apariţia infecţiilor de la nivelul căilor respiratorii superioare, precum amigdalite şi otite, dar şi a pneumoniilor şi meningitelor;

-pneumococul, care se aflăde obicei în flora orofaringiană normală, dar care poate cauza sinuzită, otită, bronşită, pneumonie şi chiar meningită;

-streptococul A, care poate provoca faringo-amigdalite, otite, dar poate fi responsabil şi de apariţia scarlatinei.

-stafilococul auriu. Din cauza lui pot apărea infecţii de căi respiratorii superioare, dar şi infecţii ale pielii.

Examenul coproparazitologic

Constă în analizaliza materiilor fecale, test prin care se pot identifica paraziţi intestinali, printre care se numără cei care produc giardioză, limbrici, oxiurii sau tenie.

Coproculturaare rolul de a depista copiii cu infecţii digestive sau pe cei care prezintă microbi în scaun; aceştia sunt o sursă de infecţie pentru cei din jur.

Testarea IDR

Este un test cutanat care prin care se poate depista infecţia cu bacil tuberculos. Dacă rezultatul este pozitiv, se solicită şi o radiografie pulmonară şi alte investigaţii. Mai precis, vor fi testate toate persoanele din anturajul copilului.

Actele care pot fi incluse în dosarul de înscriere

Pentru fiecare copil, reprezentantul instituţiei poate solicita o serie de investigaţii medicale şi acte care atestă starea de sănătate a copilului. Astfel, pentru copiii mici care intră pentru prima dată în colectivitate părinţii trebuie să aducă o copie după fişa de consultaţii medicale până în prezent, o copie după carnetul de vaccinări şi investigaţiile medicale solicitate de unitate. Dosarul trebuie să includă certificatul de naştere al copilului, adeverinţe de la medic de familie că părinţii nu sunt în evidenţă cu boli cronice.

Bine de ştiut

Dacă cel mic lipseşte mai mult de 3 zile consecutiv, indiferent de motiv, părinţii au obligaţia să solicite de la medic avizul epidemiologic, care are o perioadă de valabilitate de 24 de ore.

De ce sunt necesare

Aceste investigaţii au rolul de a depista copiii cu anumite infecţii, pentru a preveni îmbolnăvirea grupului. De asemenea, fiecare creşă, grădiniţă şi instituţie pentru îngrijirea şi educaţia celor mici deţine un regulament de ordine interioară. Majoritatea includ următoarele condiţii:

-părinţii sunt obligaţi să spună personalului medical din unitate dacă sunt probleme legate de sănătatea copiilor, cum sunt alergiile, intoleranţa la alimente;

-nu ar trebui adus în colectivitate copilul care se află sub tratament cu antibiotic;

-nu este permis accesul în creşă, grădiniţă şi şcoală a copiilor cu febră, scaune moi, vărsături sau erupţii cutanate;

-în cazul în care copilula contractat o boală contagioasă, părintele trebuie să informeze personalul medical din unitate;

Sfatul specialistului

Dr. Catrinel-Brânduşa Preda

medic specialist pediatru, Medlife, Bucureşti

Din anul 2015, Ministerul Sănătăţii şi al Educaţiei au elaborat un Ordin comun în care se stipulează că la înscrierea în anul şcolar copiii au nevoie doar de o adeverinţă medicală, în care sunt menţionate eventualele boli cronice, de exemplu, astm bronşic, epilepsie, cardiopatii etc, şi un aviz epidemiologic care atestă faptul că acel copil nu prezintă semne de boală acută infecţioasă, transmisibilă. Cu alte cuvinte, copiii trebuie să fie consultaţi de medicul de familie sau medicul pediatru care cunoaşte istoricul medical al acestora, şi doar în cazurile în care acest lucru se impune, trebuie completate investigaţiile cu examene microbiologice şi de laborator.

Atenţie!

“Nu trebuie trecută cu vederea importanţa efectuării unui consult screening oftalmologic pentru depistarea şi corectarea precoce a tulburărilor de vedere. În anumite situaţii se impune un consult ORL pentru testarea acuităţii auditive şi un consult ortopedic pentru anumite vicii de postură şi mers identificate în timpul examenului medical general”, afirmă dr. Catrinel-Brânduşa Preda.