Rob Lowe are 60 de ani! Ce secrete are pentru a arăta atât de bine
Rob Lowe doarme mult şi nu consumă alcool. Foto: Shutterstock
Actorul Rob Lowe are o carieră de aproape 45 de ani la Hollywood. Timpul parcă nu a lăsat semne în cazul lui, vedeta declarând că are câteva trucuri care l-au ajutat să se menţină în formă.
Pe 17 martie, Rob Lowe a împlinit 60 de ani. Actorul a debutat la la vârsta de 15 ani în serialul „A New Kind of Family” difuzat de postul american ABC.
Invitat la emisiunea „The Essentials” de la USA Today, Rob Lowe a povestit cum își menține stilul de viață.
Somnul lung şi dieta Atkins, trucurile actorului
Actorul din „9-1-1 Lone Star” a dezvăluit că își începe dimineața cu o rugăciune, după „un somn jenant”. Ce înseamnă asta? Că doarme foarte mult. Actorul a recunoscut că ar dormi şi 12 ore dacă ar putea. Chiar şi în pauzele de platou, când are filmări, obişnuieşte să îşi pună mască pe ochi şi căşti pentru a nu auzi zgomotele.
Actorul este atent şi la ceea ce mănâncă. De la 30 de ani, el a început să îşi schimbe regimul alimentar şi a adoptat dieta Atkins. Aceasta este o dietă care implică un consum scăzut de carbohidraţi şi ridicat de proteine şi grăsimi.
În octombrie 2021, Lowe a explicat revistei GQ beneficiile dietei Atkins.
„Acum există studii care susțin ceea ce am făcut intuitiv de ani de zile, adică să mănânc în modul Atkins – sărac în carbohidrați, sărac în zahăr – și să dorm mai mult decât suficient”, a spus el atunci. „Oamenii obișnuiau să râdă de mine. Dar acum știința ajunge din urmă - este mai mult decât somn de frumusețe. Este somnul creierului, este somnul corpului, este concentrarea”, informează foxnews.com.
Nu consumă alcool
Rob Lowe crede că îl ajută să arate mai tânăr şi faptul că nu consumă alcool. De 33 de ani, actorul nu a mai pus gura pe băutură, iar acest lucru îl ajută pentru că stă departe de calorii şi de balonare.
Rob Lowe este căsătorit din 1991 cu Sheryl Berkoff, cu care are doi băieţi, Matthew, de 31 de ani, și John, de 29 de ani.
Vezi şi: Care a fost cauza morţii lui Dan Spătaru. Artistul a reuşit să renunţe singur la alcool