Care este cea mai bună oră pentru a lua cina? Iată ce spun specialiștii!

12 mai 2023   Nutriție

Există tot felul de mituri și păreri în ceea ce privește ora cinei. Unele persoane consideră că cel mai bine ar fi să ia ultima masa la ora 18:00, în timp ce altele cred că nu este niciun fel de problemă dacă mănâncă după 20:00.

Totuși, este bine de știut că după ora 20:00, activitatea sistemului digestiv se reduce și pentru a nu îngreuna digestia nu este indicat să consumăm alimente grase seara.

O cină târzie, un risc mai mare de obezitate

Mâncatul târziu este asociat cu depunerea kilogramelor în plus, mai ales dacă pe timpul zilei ai sărit peste mese și dorești să-ți potolești foamea la cină.

Cel mai bine este să ai un program cât se poate de stabil pentru mese și să iei atât micul dejun, prânzul și cina la ore fixe, pentru a regla ritmul circadian. Ritmul circadian este ritmul intern al organismului și reprezintă un ciclu de aproximativ 24 de ore al proceselor biochimice, fiziologice și comportamentale, informează sleepfoundation.org. Ritmul circadian este responsabil, printre altele de reglarea metabolismului și a hormonilor, precum și de reglarea somnului și a apetitului.

Este indicat ca diabeticii și persoanele obeze să ia cina mai devreme

Un studiu realizat în 2018, ce a apărut în Endocrine Journal a arătat că persoanele care sufereau de diabet de tip 2 și au luat cine târzii au prezentat un control glicemic scăzut, ceea ce, în timp, poate duce la complicații ale bolii, scrie realsimple.com. Un studiu mai mic din 2022, ce a apărut în Cell Metabolism, a arătat legătura dintre mâncatul târziu și stocarea grăsimilor. S-a demonstrat că mâncatul târziu în noapte modifică modul în care organismal stochează și descompune grăsimile, înclinând spre o stocare mai mare a grăsimilor. Cu timpul, cinele târzii pot să favorizeze creșterea în greutate. „Acest studiu a întărit faptul că efectele mâncatului târziu pot să aibă un potențial riscant pentru sănătate”, spune nutriționista Wendy Brazilian pentru realsimple.com.

Masa de seară trebuie să fie luată cu 2-3 ore înainte de culcare

Cu toate că este indicat să nu luăm mese târzii și să încercăm să respectăm un program fix pentru cină, nutriționista Maya Feller spune că nu există o oră ideală pentru cină. „Unii oameni lucrează pe un program de 24 de ore, în timp ce alții urmează un program de la nouă la cinci”, spune specialista menționată anterior pentru realsimple.com. De asemenea, în timp ce pentru unele persoane este în regulă să ia cina la ora 18:00, altele pot de abia la ora opt seara să se așeze la masă. Este indicat, totuși, să lași două-trei ore spațiu între masa de seară și ora de culcare, astfel încât digestia să nu aibă loc în timp ce dormi. În caz contrar, riști să te confrunți cu tulburări de somn, indigestii și arsuri la stomac, mai ales dacă ai optat pentru alimente grase. „Alimentele care conțin cantități semnificative de zaharuri adăugate, săruri și grăsimi pot fi mai greu de tolerat în cantități mai mari chiar înainte de culcare”, adaugă Maya Feller pentru realsimple.com.

De Anca-Teodora Popa

Mai multe