Cum afli dacă ai probleme cu inima

29 aprilie 2022   Analize Medicale

Fie că vrei să previi sau să monitorizezi starea de sănătate a inimii, este nevoie de anumite teste sau explorări imagistice.

Electrocardiograma

Unul dintre testele cel mai des recomandate în cardiologie este electrocardiograma (EKG sau ECG), care verifică activitatea electrică a inimii, furnizând informații despre structura și funcționalitatea ei. Prin EKG se pot evidenția zone de ischemie sau de necroză specifice infarctului, dezechilibre electrolitice ori inflamații ale pericardului, sacul care înconjoară inima (pericardita). Electrocardiograma este recomandată de rutină sau când există simptome precum respirația grea, durerea în piept, palpitațiile.

În timpul testării, persoana stă întinsă, timp în care i se plasează pe piele câțiva electrozi, la nivelul pieptului și pe încheietura brațelor și picioarelor. În timpul înregistrării, persoana nu trebuie să vorbească sau să tușească. Activitatea inimii este redată sub forma unor linii și este interpretată de medic.

Ecocardiografia

Ecografia de inimă sau ecocardiografia este o tehnică noninvazivă, care oferă informații în timp real. Medicul îți poate recomanda să faci ecocardiografie dacă ai dureri în piept inexplicabile, murmur cardiac, defecte congenitale la inimă sau ai suferit în trecut un infarct. Prin această examinare imagistică se analizează structuri ale cordului precum valvele, cavitățile și mușchii, se detectează zonele afectate de infarctul și se evaluază complicațiile apărute în timpul atacului de cord. De asemenea, oferă informații despre dimensiunile inimii și ale cavităților din interiorul ei și apreciază funcția de pompă a acestui organ. Există mai multe tipuri de ecografie cardiacă: în mod M, bidimensională, Doppler. Se poate face și ecocardiografia de stres pentru evaluarea capacității de efort.

Coronarografia

Prin coronarografie, procedură care folosește razele X și o substanță de contrast, se vizualizează starea arterelor coronare (vase care alimentează mușchiul inimii) și leziuni precum stenozele apărute în urma depunerii de grăsimi pe pereții acestora. Coronarografia se face cu anestezie locală, cu pacientul conștient. Procedura stabilește și atitudinea terapeutică potrivită: tratament medical, chirurgical sau angioplastie.  

Ce este monitorizarea Holter

Pentru înregistarea continuă a inimii în timpul activității zilnice se face monitorizare Holter, care este asemănătoare cu electrocardiograma clasică, diferența fiind că aparatura este purtată de pacient. Prin monitorizarea Holter se depistează aritmiile, se evaluează durerea toracică, se verifică activitatea inimii după un infarct, se monitorizează efectul unor tratamente.

Citeşte şi: De ce este important ritmul cardiac. Care este valoarea normală

Anual, testează-ți și nivelul colesterolului

Este ideal ca, după 20 de ani, analizele anuale de rutină să includă și dozarea colesterolului. Cu 12 ore înainte de efectuarea testării, nu se iau medicamente, nu se mănâncă și nu se consumă alte lichide în afară de apă. Testarea colesterolului este mai mult decât necesară în cazul persoanelor supraponderale, sedentare și al celor care consumă multe grăsimi animale. De asemenea, este indicată la cei cu hipertensiune, diabet și boli cardiovasculare.

Mai multe