Alimente interzise dacă ai gastrită

1 2 jpg jpeg

Elementul fundamental al vieţii umane îşi are rădăcinile în nutriţie, de aici şi proverbul “Eşti ceea ce mănânci”. De aceea, atunci când organismul se află într-un dezechilibru, adică a dezvoltat o afecţiune, primul pas în refacerea sa este dieta şi nutriţia. Hipocrate a spus cu precizie acelaşi lucru prin cuvintele: “Ceea ce veţi mânca vă va fi totodată şi medicament”.

Gastrita semnalează că s-a produs un dezechilibru în organism, cel mai probabil din cauza regimurilor alimentare de astăzi, care sunt acidifiante. De aceea este nevoie de o dietă echilibrată, altfel întregul organism suferă şi se ajunge în final la îmbolnăvire.

Alimente interzise dacă ai gastrită – ce se întâmplă când apare gastrita?

Inflamaţia acută sau cronică a mucoasei gastrice înseamnă apariţia gastritei, care trebuie tratată imediat, deoarece poate avea consecinţe foarte grave, precum hemoragia sau perforaţia stomacului. De multe ori, gastrita se instalează fără să ne dăm seama, abia mai târziu apar şi simptomele, precum durere în plexul hipogastric, arsuri la stomac, stări de greaţă şi vomă, însoţite de dureri de cap după o masă copioasă cu grăsimi sau după ce se consumă alimente excitante, precum alcoolul sau cafeaua.

Microbul Helicobacter pylori este cel care duce la această afecţiune, care netratată poate duce la ulcer sau cancer gastric. Aşadar, tratarea bolii trebuie luată foarte în serios. Acest microb începe să îşi facă de cap atunci când alimentaţia de zi cu zi este dezechilibrată şi inadecvată, iar nivelul de stress şi oboseală este foarte ridicat. Sistemul imunitar are de suferit, iar microbul se instalează mult mai uşor, de aceea este important ca tratamentul să fie unul serios şi complet.

Alimente interzise dacă ai gastrită – regimul alimentar, cel mai important în tratarea gastritei

Pe lângă tratamentul medicamentos, care presupune ingerarea unor antibiotice pentru distrugerea microbului, dieta este poate cea mai importantă în procesul de refacere. Regimul alimentar în gastrită nu este unul prea delicios, dar este mult mai sănătos. Una dintre problemele în astfel de regimuri este ataşarea cu încăpăţânare de obiceiuri inadecvate şi renunţarea la un stil de viaţă agitat.

Alimentaţia strict interzisă dacă ai gastrită constă în următoarele: pâine neagră sau albă; carne grasă de porc, de exemplu, prăjită sau altfel gătită; fructele acre sau foarte acide, precum mărul, lămâia, portocala, nu ar trebui consumate; tot ce este picant sau condimentat, sărat sau acru este interzis; băuturile acidulate, alcoolul sau băuturile foarte reci sau foarte calde, dar şi fumatul ar trebui evitate în regimul alimentar pentru tratarea gastritei; legumele crude acidifiante, precum castraveţii, varza, guliile, ceapa, conopida nu se consumă decât fierte; grăsimile, de asemenea, sunt interzise, slănina sau smântâna, de exemplu; dulciurile, mierea, zahărul, bomboanele, îngheţata şi aluaturile dospite se evită; brânzeturile fermentate, cele sărate, laptele bătut, iaurtul sunt interzise.

De asemenea, se evită prăjirea pe cărbuni sau afumarea alimentelor, coacerea intensă la cuptor, care distruge valorile nutriţionale, dar şi încălzirea alimentelor la microunde.

Carnea, pentru a fi mai uşor digerabilă, se recomandă dă fie cât mai slabă şi cât mai simplu gătită. În afară de carnea de pui, peştele crud de apă adâncă este mai nutritiv şi mai uşor de digerat, chiar şi decât carnea slabă în sânge. Cele mai indicate metode de preparare pentru o digestie uşoară şi o nutriţie sănătoasă sunt fierberea, înăbuşirea şi prăjirea uşoară. Doar primele două fiind indicate dacă ai gastrită.