Aerul poluat, la fel de nociv ca şi fumatul pasiv

1 2 jpg jpeg

Cercetarea, care s-a desfăşurat în 10 oraşe europene, a arătat că 14% dintre cazurile de astm care apar la copii sunt cauzate de poluarea din trafic.

În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au folosit datele privind starea de sănătate a mai multor persoane, date folosite şi la alte cercetări.

Ţinând cont de faptul că între 4 şi 18% dintre cazurile de astm sunt provocate de fumul de ţigară pe care copiii îl inhalează de la părinţi sau de la alte rude, specialiştii au analizat şi impactul pe care îl are aerul poluat asupra sănătăţii.

Astfel, ei au descoperit că aerul poluat este la fel de nociv ca şi fumatul pasiv când vine vorba de apariţia astmului cronic.

,,Şi studiile anterioare au observat că poluarea cauzată de traficul intens poate cauza simptome asemănătoare astmului. Luând în calcul cercetarea noastră, dar şi rezultatele celorlalte studii epidemiologice am ajuns la concluzia că aerul poluat contribuie la fel de mult ca şi fumatul la apriţia astmului cronic în copilărie”, a precizat Laura Perez, cercetător la Institutul de Sănătate Publică din Basel, Elveţia.

Concluziile cercetării au fost publicate în versiunea online a ,,European Respiratory Journal”.