Cum obţii gratuit un test pentru depistarea cancerului colorectal

image

Identificarea cât mai precoce a cancerului colorectal se poate realiza efectuând un test simplu, rapid, în intimitatea propriei locuințe: testul imunochimic fecal (FIT), cunoscut și ca test pentru hemoragii oculte în scaun.

 Cui îi este indicat, ce semnifică rezultatele și care sunt beneficiile celui mai simplu test FIT pentru cancer colorectal, dar și cum poate fi obținut gratuit un astfel de test în această primăvară, detaliem în cele ce urmează.

Testul FIT depistează sângerările ascunse din scaun

Hemoragiile oculte sunt sângerările care apar în interiorul corpului și nu sunt vizibile cu ochiul liber, putând fi detectate numai prin analize speciale, așa cum este testul imunochimic fecal (FIT). Folosit pentru depistarea micro hemoragiilor din tractul digestiv superior sau inferior ce pot indica prezența unor afecțiuni (ulcerele gastrice sau duodenale, cancerele gastrice sau intestinale, polipii colonici și altele), testul FIT analizează, prin tehnici specifice de laborator, o probă de scaun, pe care pacientul o recoltează acasă.

„Colonoscopia de screening este standardul de aur în identificarea neoplaziilor de colon și singura care poate diagnostica cancer de colon și rect. Colonoscopia este, de asemenea, utilizată pentru a investiga cauza simptomelor gastrointestinale sau anemia prin deficit de fier, ambele fiind simptome ale cancerului colorectal. Testul imunochimic fecal nu pune diagnostic, dar realizează un triaj foarte eficient, pentru un număr mare și foarte mare de pacienți, prin faptul că poate confirma prezența unor hemoragii în tractul digestiv. Avantajul testului FIT este că poate fi foarte simplu de realizat, acasă”, explică dr. Alina Constantin, medic specialist gastroenterologie la Ponderas Academic Hospital.  

”Concret, este vorba despre recoltarea, la domiciliu, a unei probe de materii fecale, care, ulterior, este analizată complex în laborator. Testul FIT poate identifica urme minuscule de sânge, imposibil de sesizat de pacient și care semnalează existența unei sângerări în tractul digestiv. Un test FIT pozitiv, deci cu urme de sânge, face din colonoscopie un examen prioritar, cu atât mai mult cu cât la hemoragii oculte simptomele nu există”, a adăugat Dr. Alina Constantin.

Cui îi este recomandat testul FIT?

Deși screening-ul poate fi făcut de orice persoană adultă care vrea să afle dacă este sănătoasă, testele FIT sunt recomandate, cu precădere, persoanelor de peste 45 de ani, precum și pacienților cu istoric familial de cancer colorectal sau polipi avansați, cu boli inflamatorii intestinale cu evoluție pe perioadă lungă, persoanelor cu istoric familial de cancer colorectal ereditar, precum și celor care necesită consult gastroenterologic și efectuarea colonoscopiei înainte de 45 ani. Nu este indicată efectuarea testului dacă există sângerări provocate de hemoroizi și nici în perioada menstruală.

Avantajele majore pe care le aduce testul FIT sunt:

· ușurința în utilizare;

· nu necesită o modificare a dietei sau a medicației, înainte de efectuare;

· nu necesită o pregătire specială, așa cum este cea necesară în cazul unei colonoscopii;

· poate fi realizat în orice moment, acasă.

Cine este predispus să dezvolte cancer colorectal? Care sunt factorii de risc?

Atunci când vorbim de afecțiunile oncologice colorectale, există trei subgrupuri de risc - sporadic, familial și ereditar.

· Grupul sporadic este cel al persoanelor care nu au antecedente familiale de cancer – la rudele de gradul I –  și care nu au o predispoziție genetică moștenită. Pentru aceste persoane riscul este între 3 și 7% de a face cancer colorectal.

· Grupul familial este cel în care un singur membru al familiei de gradul I (părinte sau frate) a fost diagnosticat cu cancer colorectal sau endometrial sub vârsta de 50 de ani. În acest caz, riscul crește între 10 și 20%. Este important de înțeles că istoricul familial este un indicator important nu numai din cauza genelor comune, ci și a stilurilor de viață similare.

· Cei care au cel mai mare risc de a fi diagnosticați cu cancer colorectal pe parcursul vieții se află în subgrupul ereditar. În funcție de sindromul genetic specific, probabilitatea de a face cancer colorectal poate fi de la 30 la 100%.

Dr.  Alina Constantin: „Factorii de risc pentru cancerul colorectal sunt elemente foarte importante de evaluare, tocmai pentru a include aceste categorii de persoane cu prioritate în programele de screening. Și modul în care evaluăm factorii de risc este foarte important. Ne bazăm pe studii, pe interpretările acestora și pe statistici. Dar anamneza și aspectele clinice ale pacientului sunt cele mai importante. Pentru toți, screeningul regulat este unul dintre cele mai puternice instrumente de prevenție a cancerului colorectal, în special la persoanele care nu prezintă simptome ale bolii”. 

Factori de risc pentru cancerul colorectal includ:

· bolile inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau colita ulcerativă;

· un istoric personal sau familial de cancer colorectal sau polipi colorectal;

· sindrom genetic, cum ar fi polipoza adenomatoasă familială (FAP) sau cancerul colorectal ereditar non-polipoz (sindromul Lynch);

· lipsa activității fizice regulate;

· dietă săracă în fructe și legume;

· dietă săracă în fibre și bogată în grăsimi sau o dietă bogată în carne procesată.

· obezitatea;

· consumul de alcool;

· fumatul.

„Sunt câteva aspecte importante, de care trebuie ținut cont. Niciun test nu este 100% cert. În consecință, nici testul FIT nu va avea un răspuns de certitudine. Este posibil ca, la momentul realizării testului, un polip care are potențial malign sau unul deja canceros să nu sângereze, deci în respectiva probă din care se recoltează pentru test să nu se identifice sânge uman. Dar, testul poate fi foarte ușor repetat și chiar există indicația ca testul să fie repetat. În absența oricăror simptome, FIT poate fi realizat anual. Totuși, testul nu înlocuiește colonoscopia, mai ales în cazul persoanelor care intră în categoriile cu risc și a celor cu istoric familial de cancer colorectal, chiar dacă nu au simptome”, spune dr. Alina Constantin.

Cum interpretezi rezultatele testului FIT?

Pentru obținerea rezultatelor, persoana care efectuează un test FIT trebuie să returneze proba cel mai târziu în ziua următoare prelevării.

Un rezultat pozitiv al testului FIT nu este un diagnostic de cancer la colon, ci o semnalizare a faptului că există sânge în fecale și că trebuie descoperită cauza hemoragiei. Interpretarea rezultatului este realizată de un medic specialist, iar un eventual diagnostic de cancer colorectal implică multiple investigații ulterioare.

„Recomandarea general valabilă, care justifică până la urmă utilizarea și realizarea analizei de laborator pentru testul FIT este ca, în cazul unui rezultat pozitiv, adică atunci când există confirmarea prezenței de hematii în fecale, să urmeze întotdeauna, cât mai repede, o colonoscopie. FIT pozitiv poate semnala prezența unei patologii maligne, dar și infecții intestinale, colita ulcerativă, boala Crohn, adenoame colorectale sau hemoroizi. Colonoscopia poate detecta cert oricare dintre aceste situații, iar pe unele le poate rezolva. De exemplu, colonoscopia poate identifica și îndepărta majoritatea polipilor înainte ca aceștia să evolueze și să vireze spre cancer”, afirmă medicul specialist Alina Constantin.  

Din momentul în care primele celule anormale încep să devină polipi, durează, de obicei, aproximativ 10 - 15 ani pentru ca acestea să se transforme în cancer colorectal. Tocmai de aceea, este esențial să fie identificate cât mai din vreme.

Un rezultat negativ al testului FIT înseamnă că în proba de fecale supusă analizei imunohistochimice nu au fost identificate urme de sânge. Cu toate acestea, pacienții trebuie să fie conștienți de faptul că testele imunohistochimice nu sunt infailibile și că un rezultat negativ nu reprezintă o garanție de 100% că nu există în colon sau rect niciun polip potențial canceros sau cu risc de malignizare. Tocmai de aceea, astfel de testări nu ar trebui să înlocuiască niciodată colonoscopia, care rămâne metoda certă de prevenție.

„Nu există nicio modalitate prin care se poate garanta sută la sută ca o persoană nu va dezvolta cancer colorectal, dar există măsuri prin care riscurile pot fi mult diminuate, metodele de screening fiind extrem de eficiente și sigure. Cancerul de colon nu doar că poate fi prevenit, dar poate fi adesea vindecat prin intervenție chirurgicală, cu o rată generală de supraviețuire relativă la 5 ani care poate ajunge de la 63 la 91%”, concluzionează medicul Alina Constantin.

Teste FIT gratuite, distribuite la Ponderas Academic Hospital

În această primăvară, 1.500 de teste FIT sunt distribuite gratuit în cadrul Ponderas Academic Hospital, parte a rețelei de sănătate Regina Maria, ca parte din campania ”Treaba ta e treaba noastră”, un proiect de screening pentru identificarea pacienților afectați de cancer colorectal. Demersul, care se desfășoară cu ajutorul partenerului Johnson & Johnson MedTech, a început pe 18 martie și va dura până la epuizarea testelor gratuite.

Persoanele care doresc să beneficieze de un test FIT gratuit în cadrul campaniei nu trebuie decât să se prezinte la recepția spitalului Ponderas din strada Nicolae G. Caranfil 85A cu buletinul, în intervalul orar 8:00 – 18:00, de luni pana vineri. După efectuarea testului la domiciliu, proba trebuie returnată tot la recepția spitalului.

În cazul în care primesc un rezultat pozitiv, pacienții se vor putea programa, ulterior, pentru o colonoscopie gratuită, în baza unui bilet de trimitere de la medicul de familie, în cadrul Ponderas Academic Hospital.

Mai multe detalii sunt disponibile aici: https://www.reginamaria.ro/treabamea sau la call center 021.9886.

Campanie testele FIT jpg