A devenit mamă după o dublă mastectomie de prevenție

O tânără a devenit mamă după ce anul trecut a suferit o operație de dublă mastectomie, realizată ca urmare a unei predispoziții genetice pentru a dezvolta cancer de sân, depistată în urma unui test genetic.

image

Ilioara Radu este o tânără de 30 de ani care a născut o fetiță perfect sănătoasă într-un moment în care nimeni nu i-ar fi recomandat să devină mama, la nici un an după ce a suferit o intervenție de mastectomie bilaterală radicală. Alături i-a fost echipa de medici de la un spital privat din Capitală.

Pacienta a avut noduli la sâni încă din timpul liceului. A avut însă determinarea să îi monitorizeze și să fie mereu la curent cu starea ei medicală. În momentul în care unul din noduli s-a dublat, i-a fost recomandat să se opereze. Tânăra a cunoscut între timp și medicul care avea să-i schimbe viața pentru totdeauna – Doamna doctor Andreea Cătană, medic genetician, din Cluj. În urma unor suspiciuni ridicate de leziunea cu caracter benign, Dr. Cătană i-a explicat pacientei despre posibilitatea de a face un test genetic care îi permite să afle cu precizie dacă a moștenit o mutație ce ar putea favoriza apariția unui cancer de sân, cu atât mai mult cu cât bunica acesteia a murit la doar 54 de ani din cauza cancerului mamar.

A efectuat teste genetice

La indicațiile medicului genetician, tânăra a efectuat testul genetic BRCA, în urma căruia rezultatul a fost pozitiv pentru BRCA1. Împreună cu medicii care i-au supervizat evoluția medicală, Ilioara a luat decizia de a se opera, optând pentru mastectomie bilaterală radicală, având încredere că această decizie îi va salva viața. La nici un an distanță de la cea mai grea decizie a vieții ei, tânăra a rămas însărcinată. Având un istoric medical deosebit, sarcina acesteia a fost atent monitorizată de medici.

“Nașterea aceasta este din punct de vedere medical o naștere cât se poate de firească, nu lipsită însă de complicații datorate dublei circulare de cordon și a unui început de travaliu cu membrane rupte și fără contracții. Nașterea prin cezariană a fost o necesitate în cazul acestei paciente și pentru binele copilului. Da, medicina a fost de partea ei cu toate resursele pe care le are astazi. Dar dincolo de toate, admir determinarea mamei să facă tot ce este indicat pentru ea și fetița ei. Condiția medicală cu care a debutat sarcina (dubla mastectomie radicală de prevenție) arată curajul incredibil pe care ea îl are." a declarat Celus Tarpan, medic primar obstetrica – ginecologie.

Echipa medicală i-a fost alături, monitorizând-o permanent, pentru ca în final să-i împlinească visul de a deveni mamă. Astfel, Ilioara a dat naștere unei fetițe perfect sănătoase. Copila a venit pe lume cu câteva zile înainte de termen, prin cezariană de urgență, însă este sănătoasă și s-a acomodat cu bine în brațele mamei. Atât mama, cât și fetița se simt excelent din punct de vedere medical și sunt gata să înceapă o viață nouă.

Sunt emoționată și copleșită de grija echipei medicale. Îmi trăiesc visul la propriu și nu am cuvinte să le mulțumesc tututor cadrelor medicale care mi-au fost alături în ultimul an.

Cred că cea mai grea parte a fost să îi conving pe cei din jur că fac alegerea potrivită. Mă refer la membrii apropiați ai familiei, nu la familia extinsă. Trebuia să depun eforturi extraordinare să îi conving că eu chiar fac operația decisă 100%, cu inima deschisă. Am văzut foarte multă suferință în ochii mamei, îmi era milă de stările prin care trecea. Ea s-a temut că o să sufăr foarte mult. Prima întrebare pe care a pus-o și mi-a adresat-o și mie a fost de ce tu, copilul meu? De ce ți se întâmplă ție asta? Ce am făcut eu greșit?. I-am explicat că aproape nimic. Apoi încerca să mă convingă cumva că e doar o probabilitate, ea a fost cea care cumva s-a îndoit de necesitatea și corectitudinea testelor  îmi spunea oare chiar ne putem baza pe ele, se fac într-un mod corect? Testele BRCA sunt teste simple, se fac din salivă. Îi e mai greu unui om care nu are cunoștinte medicale și nici educația necesară să se bazeze pe o probă de salivă, și atunci a fost cam greu de convins. Dar ulterior, a înțeles. Sora mea mai mică a spus și ea că e o nebunie, că sunt aberații. Eu nu m-am întrebat niciodată de ce eu?. M-am concentrat pe soluții, a declarat Ilioara Radu.

image

Ilioara a decis să își spună povestea pentru a ajuta alte femei. Dacă va pune măcar una singură pe gânduri cu ceea ce a împărtășit, ar fi mulțumită. Experiența extrem de mediatizată a Angelinei Jolie, care potrivit medicului genetician Andreea Cătană a crescut adresabilitatea testelor BRCA cu 60% în America și cu 40-50% în România, nu a fost una cu care Ilioara să se identifice, căutând cu disperare paciente obișnuite, care s-au confruntat cu aceeași problemă.

Povestea Ilioarei este despre puterea unei tinere de a lua o decizie radicală, dar asumată și plină de curaj, într-un moment crucial al vieții, bazându-se pe sprijinul geneticienilor și medicilor specialiști. Tânăra este un exemplu de putere și voință care inspiră o generație de femei. Extrem de recunoscătoare pentru progresele medicale, Ilioara Radu a intrat în minunata perioadă a maternității fără imensa teamă că fiica ei ar putea-o pierde din cauza cancerului de sân.

Testarea genetică este extrem de importantă, deoarece poate da soluții celor cu predispoziție genetică de a dezvolta un anumit tip de cancer. Așa este și cazul Ilioarei, o femeie extrem de curajoasă, care a ales să efectueze testarea genetică BRCA, având istoric de cancer de sân în familie. Este un exemplu de putere pentru sute de alte femei aflate în situații de risc., susține Andreea Cătană, medic primar genetică medicală.

Testarea genetică poate salva mii de vieți. Conform unui studiu, în ultimii 4 ani, interesul românilor privind testele genetice s-a triplat. Specialitățile medicale unde există cel mai mare interes pentru testele genetice sunt oncologia și testele prenatale. Aproape 200.000 de români au efectuat teste genetice în cadrul laboratoarelor rețelei în ultimii 4 ani. Numărul pacienților unici care au solicitat și efectuat teste genetice, numai în 2021, este de aproape 60.000, în creștere cu 30% față de anul 2020 și cu 35% mai mult față de 2019.