Abcesul perianal

1 provivamed jpg jpeg

Abcesul perianal este o colectie purulenta localizata in jurul anusului sau a rectului. Netratat la timp poate produce complicatii destul de grave ca extinderea locala a puroiului sau infectiei sistemice ce poate pune in pericol viata pacientului.

Etiologie Peste 90%  din toate abcesele anorectale sunt cauzate de obstrucţia nespecifică şi infecţia ulterioară a criptelor glandulare. Aceste glande sunt localizate in jurul anusului participand la lubrifierea canalului anal. Alte cauze care pot produce infectii ar fi: boli inflamatorii ano-rectale, infectii cu transmitere sexuala, traumatisme locale sau fisuri, neoplasme, scaderea imunitatatii. Simptome Durerea este cel mai specific simptom in abcesul perianal, are caracter evolutiv cu cresterea progresiva a intensitatii, uneori devenind insuportabila. Aparitia unei umflaturi indurate perianal , cu prezenta semnelor celsiene tegumentare este destul de frecventa. Alterarea starii generale, aparitia febrei sau frisoane indica o severitate a bolii, uneori pot aparea manifestari intestinale ca diaree, constipatie sau tenesme, pot aparea inclusiv probleme urinare. Diagnostic O anamneza corect efectuata si un examen clinic local poate diagnostica abcesul in peste 90% din cazuri, dar sunt situatii in care este nevoie sa apelam la unele investigatii ca ecografia perianala sau endoanala, RMN perianal, mai ales in situatiile cand exista durere acuta anala, nu se vizualizeaza nimic si nici nu se palpeaza nimic clinic. Probele biologice efectuate vor evidentia o leucocitoza, sau o glicemie ridicata la pacientii diabetici. Tratament Abcesul perianal este o urgenta chirurgicala iar tratamentul cel mai important este incizia şi drenajul. Administrarea antibioticelor este o decizie uneori gresita, mai ales daca colectia este evidenta. Odată ce incizia şi drenajul sunt efectuate, nu este nevoie de administrarea de antibiotice, cu excepţia cazului în care pacientul are anumite afectiuni ca valvulopatii cardiace,  imunosupresie, celulita locala extinsa, diabetici sau septicemie. De obicei interventia chirurgicale se poate efectua in ambulator cu anestezie locala, dar uneori cand sunt abcese profunde operatia se efectueaza in anestezie generala cu explorarea cavitatii si debridarea tesuturilor necrotice. Incizia se efectueaza cat mai aproape de orificiul anal, pentru a putea trata mai usor o fistula perianala in caz ca va aparea, se exploreaza digital cavitatea abcesului pentru a nu ramane cavitati restante, se spala abundent cu solutii antiseptice, iar pielea se excizeaza in jurul inciziei pentru a nu permite o inchidere precoce a cavitatii. Dupa  explorare si o toaleta corespunzatoare a cavitatii abcesului se efectueaza hemostaza si mesajul cavitatii. La aproximativ  24-48 de ore postoperator se extrage mesa de catre medic, se verifica cavitatea, daca nu sunt probleme deosebite in continuare pacientul va efectua bai de sezut si pansamente sterile la domiciliu pana la vindecarea plagii. Din cauza unei rate ridicate de recidiva, toti pacientii trebuie urmariti pana cand plaga este vindecata complet. Vindecarea unui abces incizat poate dura intre 4 si 8 saptamani, de aceea trebuie explicat pacientului sa aiba rabdare si sa respecte cu strictete indicatiile medicului.  In  plus aproximativ 1/3 din pacienti pot dezvolta o fistula dupa un abces perianal, motiv pentru care necesita o urmarire pana la 3 luni a cazului. Rezultatele bune a  tratamentului in abcesul perianal depind de momentul intervenţiei chirurgicale, de respectarea indicatiilor de catre bolnav si monitorizarea corecta postoperatorie de catre medic. Sanatatea ta este prioritatea noastra. tratament hemoroizi cluj