Vrei să slăbeşti? Încearcă postul intermitent!

1 2 jpg jpeg

Studii recent realizate au dovedit că această dietă este una sigură pentru persoanele sănătoase şi că ajută la pierderea în greutate. Popularizat în 2012, postul intermitent şi-a câştigat tot mai mulţi adepţi în ultimii ani pentru că nu respectă principiile unei diete obişnuite, care interzice anumite alimente - practic, poţi mânca orice, fără să renunţi complet la pâine, zahăr sau alte lucruri care îţi plac.

Principala regulă pe care trebuie să o respecţi dacă vrei să ţii această dietă este să mănânci în intervalul a 8 ore. Cu alte cuvinte, dacă ai luat micul dejun la 10:00 dimineaţa, cina va trebui luată la cel târziu ora 18:00. În acest interval, vei putea mânca ce doreşti, iar în afara lui nu se mai mănâncă nimic, dar se poate bea apă sau ceai de plante neîndulcit.

În cele 16 ore în care nu vei mânca nimic, nivelul de insulină din corp va scădea, iar celulele grase vor elibera zahărul depozitat, care va fi folosit pentru a da energie. Prin urmare, când nivelul de insulină ajunge suficient de scăzut, grăsimea din corp se arde treptat şi vei pierde în greutate.

Aşadar, dacă eşti o persoană căreia îi e greu să se abţină de la anumite mâncăruri, această dietă nerestrictivă din punct de vedere alimentar ar putea fi pentru tine. Punctul slab al acestui regim este acela că persoana care îl adoptă ar putea fi tentată ca, în intervalul celor 8 ore, să mănânce mai mult decât are nevoie pentru a suplimenta lipsa alimentelor din orele în care nu va mai avea voie să mănânce nimic.

Astfel, dacă vrei să slăbeşti, e bine să te hrăneşti normal în cele 8 ore, să te saturi, dar să nu te supraalimentezi. În plus, pentru succesul dietei, specialiştii recomandă următoarele:

  • Să mănânci cât mai multe legume şi fructe proaspete, cereale integrale şi peşte şi să reduci cantitatea de dulciuri pe care o consumi de obicei
  • Să fii puţin mai activ decât obişnuiai (de exemplu, când te întorci de la muncă, să cobori din autobuz cu două staţii mai devreme şi să mergi pe jos până acasă)
  • Să îţi setezi intervalul în care mănânci în aşa fel încât să iei cina cu cel puţin 3 ore înainte de a merge la culcare