Vrei un partener mai bătrân? Gândeşte-te la viitorul relaţiei!

1 2 jpg jpeg

La început, astfel de relaţii se bazează pe o pasiune foarte puternică, atracţie fizică şi psihică şi o anumită imaturitate emoţională.

Cei doi reuşesc să treacă peste toate barierele, dar nu iau în calcul riscul ca această chimie să dispară rapid. Relaţia începe să „scârţâie“ când cei doi nu mai au aşteptări comune, nu mai împart aceleaşi valori şi fiecare începe să caute defectele celuilalt.

Chiar dacă sunt cauze valabile oricărei relaţii, se poate spune că, în cazul partenerilor între care există o diferenţă mare de vârstă, aceste probleme apar mult mai repede. De la timpul liber şi până la sănătate şi viaţa sexuală sunt factorii care dictează longevitatea unui cuplu, ca, de altfel, şi activitatea socială.

„O femeie de 30 de ani are un libido diferit faţă de un bărbat trecut de 50 de ani, şi invers. Chiar dacă la început este satisfăcută şi nevoia fiziologică, apar şi copii, trebuie să te gândeşti la cum va arăta relaţia peste 10 sau 20 de ani”, susţin specialiştii.

Implicaţiile nu întârzie să apară în cazul cuplurilor cu copii, astfel încât ei preiau modelul adulţilor şi sunt afectaţi doar atunci când părinţii nu mai sunt pe aceeaşi lungime de undă şi au viziuni diferite asupra educaţiei lor, tocmai din cauza diferenţei de vârstă.

Mai exact, există o probabilitate mai mare ca ei să-şi caute parteneri ori prea în vârstă, ori prea tineri.