Simptomele bolile venerice

1 2 jpg jpeg

Oboseala şi slăbiciunea pot semnala infecţia cu HIV

Virusul HIV trece prin fluidele corporale şi vaginale, sânge, spermă şi lapte matern. Infecţia se transmite prin contact sexual vaginal sau anal cu o persoană infectată sau prin schimbul unui ac cu cineva bolnav. La unele persoane, virusul rămâne în corp 10-20 de ani fără să se transforme în SIDA, pe când la alţii, boala se poate declanşa în câţiva ani.

Simptomele infecţiei cu HIV, atât la femei, cât şi la bărbaţi sunt: transpiraţii norturne, colici, dificultăţi de concentrare, tuse uscată, cefalee, oboseală, dureri musculare şi articulare, dureri în gât, amorţeală, slăbiciunea membrelor, pierdere inexplicabilă în greutate, febră, frisoane, greaţă, erupţii cutanate pe faţă, gât, piept, trunchi şi palme. La femei mai apar şi infecţiile vaginale fungice recurente şi tulburări menstruale, pe când la bărbaţi, se dezvoltă erupţiile cutanate în zona inghinală, penis sau anus.

Atenţie!

Virusul HIV nu se ia prin salivă sau prin sărut!

Virusul HPV, pericol ce nu trebuie ignorat

Există peste 100 de tulpini ale virusului HPV. Unele dau leziuni benigne (precum verucile), altele evoluează spre cancer de col uterin. Depistarea precoce a infecţiei genitale cu papilomavirusuri sau virusurile papiloma umane (HPV) este o modalitate eficientă de prevenire a cancerului de col uterin. Virusul trăieşte în mucoasele membranoase, cum sunt zona genitală şi pielea, şi se transmite prin contact sexual vaginal, anal şi oral. De cele mai multe ori, persoanele purtătoare nu au simptome evidente ale infecţiei. Există însă şi cazuri când dacă apar negi la nivelul pielii, în zona genitală sau cea a anusului, acest fapt reprezentând un semnal de alarmă asupra unei eventuale infectări cu HPV. La bărbaţi, infectarea este reprezentată de negi pe penis şi zona anusului de culoare galben-cenuşiu, iar la femei, negii sunt roz sau albi, localizaţi în zona vulvei, vaginului sau pe colul uterin.

Frecvenţa îmbolnăvirii cu acest virus se măreşte pe măsură ce creşte numărul de parteneri sexuali şi dacă activitatea sexuală începe timpuriu.

Info

Virusul HPV se transmite şi prin mâini, lenjerie, prosoape, purtarea hainelor persoanelor infectate.

Clamidioza este adesea lipsită de simptome

Infecţia cu Chlamydia trachomatis sau clamidioza afectează uretra la bărbaţi şi canalul cervical şi organele reproductive superioare la femei şi se transmite prin contact sexual neprotejat. La 50% din bărbaţi şi 75% din femei, infecţia este asimptomatică. La cei la care se manifestă, simptomele apar la 2-3 săptămâni de la infectare. La femei, apar usturimi şi dureri la urinare, mâncărimi, urină tulbure, secreţii vaginale anormale, dureri abdominale, sângerări menstruale neregulate, febră şi oboseală. Pe lângă usturimile din timpul urinării, bărbaţii cu această infecţie se mai confruntă şi cu: secreţii apoase la nivelul penisului, cruste pe capul penisului şi senzaţii neplăcute în timpul micţiunii.

Gonoreea, dificil de tratat

Potrivit unui raport efectuat de Centrul European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor Transmisibile (ECDC), gonoreea se numără printre cele mai răspândite boli cu transmitere sexuală din ţara noastră. Cauzată de bacteria Neisseria gonorrhoeae sau gonococ, printre simptomele comune ale bolii la bărbaţi se numără: secreţii uretrale purulente, îndeosebi dimineaţa, dureri sau senzaţii de arsură în timpul micţiunii, infertilitate, inflamarea scrotului sau a testiculelor.

În schimb, femeile se confruntă cu: inflamaţia colului uterin, endometrului (mucoasa care căptuşeşte uterul), trompelor uterine, boala inflamatorie pelvină, naşteri premature, infertilitate.

Sifilisul, o afecţiune cu multe complicaţii

Boală infecţioasă şi contagioasă, cauzată de bacteria Treponema pallidum, sifilisul se transmite prin contact sexual neprotejat şi pe cale transplacentară. Afecţiunea se instalează progresiv şi duce la manifestări diverse.

Boala poartă şi numele de „marele imitator“, deoarece şancrul (ulceraţia mucoasei sau a pielii, apărută la locul unde a pătruns infecţia în organism) poate arata ca o tăietură, un fir de păr încarnat sau ca un cucui inofensiv. În prima fază, apare durerea.

Etapa secundară debutează cu o erupţie pe corp (trunchi, faţă, palme), urmată de leziuni la nivelul gurii, vagin, penis sau anus, febră şi hepatită. Simptomele se estompează, de obicei, în a treia sau etapa latentă, fază care poate dura ani sau tot restul vieţii. Aproximativ 15% dintre persoanele cu sifilis netratat ajung în ultimul stadiu, cel în care organele şi nervii se deteriorează. Cu cât tratamentul este început din vreme, cu atât vindecarea este mai rapidă, susţin medicii.