Vitaminele B6 şi B12 măresc riscul de cancer

1 2 jpg jpeg

Vitaminele sunt elemente-cheie pentru sănătate. Acestea se găsesc în majoritatea alimentelor şi sunt absolut necesare pentru dezvoltarea, menţinerea vitalităţii şi bunăstarea generală a organismului.

Cea mai bună modalitate de a asimila cantitatea necesară de nutrimente este de a avea o dietă corectă şi echilibrată, bogată în fructe şi legume.

Vitaminele din complexul B

Vitaminele din grupa B se găsesc în fructe, legume, cereale şi produse de origine animală. Acestea sunt implicate în numeroase procese metabolice, în special ale sistemului nervos şi imunitar şi în asimilarea substanţelor nutritive: zaharuri, proteine, grăsimi. Deficitele vitaminelor B se asociază cu afecţiuni diverse precum: anemii, neuropatii, psihoze şi depresii, modificări ale pielii.

Vitamina B6 - piridoxina

Vitamina B6 are un rol foarte important în buna funcţionare a sistemului nervos şi imunitar, iar lipsa ei duce la astenie, nervozitate, insomnii, pierderea în greutate, tulburări neurologice, depresii, anemie, irascibilitate.

Este necesară pentru asimilarea magneziului şi în procesul intern de producere al acidului clorhidric necesar digestiei. Intervine în metabolismul aminoacizilor. Vitamina B6 este necesară pentru menţinerea funcţionalităţii optime a sistemului imunitar.

Lipsa vitaminei B6 afecteaza structura si functionarea normala a tesutului muscular. Este necesară pentru fixarea vitaminei B12.

Cele mai bune surse sunt drojdia de bere, porumbul, conopida, varza, roşiile, carnea de vită (în special ficatul şi rinichii), carnea de curcan, cartofii, pâinea din cereale integrale. Vitamina B12 - ciancobalamina

Pentru a utiliza proteinele din organism ai nevoie de vitamina B12. Ea ajută la transportul oxigenului în sânge, deci, este esenţială pentru producerea de energie. De asemenea, vitamina B12 contribuie la dezvoltarea fizică, la creşterea poftei de mâncare şi a greutăţii corporale. Ajută la dezvoltarea fizică, la creşterea poftei de mâncare şi a greutăţii corporale. Din aceste motive, este utilă în profilaxia şi tratamentul anemiei. Vitamina B12 ameliorează irascibilitatea şi contribuie la îmbunătăţirea capacităţii de concentrare, de memorare şi de păstrare a echilibrului psihic.

Deficitul de vitamina B12 se manifestă prin stări de oboseală accentuată, dereglări ale ciclului menstrual, anemie, pierderi de memorie, depresie, anxietate şi iritabilitate, palpitaţii, dezorientare, greţuri, balonări, arsuri la nivelul cavităţii orale.

Vitamina B12 se găseşte cu precădere în produsele de origine animală: carne de pui, vită, porc, mai ales în ficat, lapte, ouă, fructe de mare.

Există tendinţa de a crede că vitaminele sunt în mod necesar bune pentru sănătate. Dar acest lucru nu este adevărat. Unele vitamine pot fi într-adevăr dăunătoare dacă depăşeşti dozele prescrise. Acest lucru este dezvăluit de cercetătorii americani. Conform unui studiu, consumul ridicat de vitamine B6 şi B12 ar creşte riscul de apariţie a cancerului pulmonar.

Acest lucru este surprinzător, deoarece suplimentele alimentare bogate în vitamine B sunt adesea prescrise tocmai pentru a reduce riscul de cancer pulmonar. Pentru a ajunge la aceste concluzii, cercetătorii au analizat rezultatele mai multor studii pe această temă.

Cercetătorii de la Colegiul de Medicină al Universităţii de Stat din Ohio au descoperit că bărbaţii fumători care iau suplimente din aceste două vitamine prezintă un risc de cancer pulmonar cu 30 - 40% mai mare. Însă acest risc este crescut doar dacă vitamina provine din suplimente, nu şi din alimente.