VIDEO: Obezitatea, moştenire de familie?

1 2 jpg jpeg

Într-un top al celor mai rele moşteniri genetice, pe locul 5 se situează obezitatea. Porţiile „super size” şi un pachet de gene nefaste, iată formula clasică a obezităţii. O teorie ştiinţifică sugerează chiar că aceleaşi gene care i-au ajutat pe strămoşii noştri să supravieţuiască, acum lucrează împotriva noastră.

De ce? Pentru că mâncăm mai mult decât avem nevoie şi ne mişcăm mai puţin decât avem nevoie. Oricum ar fi, un lucru e clar şi verificat în statistici: copiii, de la sugari la şcolari, cântăresc din ce în ce mai mult peste greutatea normală. Dar să vedem cum devine obezitatea cea mai grea moştenire.

Din tată-n fiu...

Părinţii graşi vor avea copii graşi. Şi asta din două motive: unul ţine de moştenirea genetică, iar altul ţine de obiceiurile alimentare pe care le deprind copiii în familii de supraponderali. Preocuparea pentru greutatea normală a celor mici trebuie să înceapă înainte de… naştere.

O gravidă supraponderală poate naşte un copil cu afecţiuni metabolice. Ca să nu mai vorbim de nou-născuţii cu greutate de peste 5 kg. Numai pediatrul poate confirma că sunt sănătoşi.

Obiceiurile familiei - motiv de îngrijorare

De câte ori nu ai văzut familii reunite la masa de seară, în faţa unui meniu gigant: fripturi, mormane de cartofi prăjiţi, tăvi de prăjituri? De câte ori nu ai făcut tu însăţi greşeala să-i dai copilului snacks-urile preferate?

De câte ori n-ai pus pe masă ciorba din cea mai grasă găină, fleicile gustoase, afumăturile, mezelurile şi şunculiţele ca la mama acasă? Să nu te miri că, peste ani, fiul sau fiica ta vor „rupe” cântarul şi vor bate la uşile cabinetelor medicale. Nu pot să închei această idee fără să nu-mi amintesc replica unui reputat pediatru: „Prefer de o mie de ori un copil slab unuia gras. E de o mie de ori mai sănătos!”.

Efectele obezităţii

-Reduce durata de viaţă.

- Provoacă boli, cum ar fi hernia abdominală, varice, osteoartrite ale genunchilor, şoldurilor şi alecoloanei lombare.

- Diminuează reflexele motorii.

- Uzează şi distruge sistemul vascular.

- Dublează riscul de atac de cord sau de accident vascular cerebral.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Pentru toţi cei care vor să ştie cu ce să înceapă lupta împotriva obezităţii, primul lucru care trebuie făcut este legat de schimbarea obiceiurilor alimentare. Iată ce trebuie să dispară de pe mese: carnea grasă, sosurile,prăjelile berea, alte băuturi alcoolice untul, margarina prăjiturile, produsele de patiserie bomboanele, ciocolata, cremele, budincile, îngheţata mierea, gemul, jeleurile, siropul cartofii prăjiţi, chipsurile , pizza , popcorn, snacks-uri laptele integral măslinele , sucurile acidulate şi îndulcite.