Sfaturi pentru a nu te îngrăşa de Crăciun
Cu toţii ştim cât este de greu să previi kilogramele în plus pe perioada Sărbătorilor, cu atâtea delicii oferite la petreceri ori la mesele festive, în familie. Totuşi, poţi să-ţi păstrezi silueta dacă ţii cont de câteva sfaturi.
Hrăneşte-te cu regularitate
Unul dintre secrete este să mănânci puţin şi des. Nutriţioniştii spun că este indicat să iei o gustare la două ore şi jumătate-trei ore. Astfel vei ţine sub control nivelul glicemiei din organism şi nu vei simţi nevoia de a mânca mai mult, mai ales dulciuri. Şi încă un sfat: ia o pauză de cel puţin zece minute după fiecare fel.
Nu pleca nemâncat la petreceri
Ştiind că au o masă în familie, multe persoane stau nemâncate toată ziua. Total greşit, căci vor mânca repede, mult şi cu poftă, ceea ce este un dezastru pentru digestie! Nu numai că mâncarea se va transforma mai uşor în kilograme nedorite, dar rişti să te şi îmbolnăveşti. Cel mai bine este să mănânci normal în timpul zilei, poate un pic mai puţin decât de obicei. Ceaiul verde reduce efectul alcoolului
O masă festivă nu are farmec fără puţin alcool. Ca să nu ai probleme din această cauză, bea câte două căni de ceai verde pe zi, căci este bogat în antioxidanţi şi elimină toxinele. Este indicat să bei un pahar de apă după unul de alcool.
Ai grijă ca porţiile să fie mici
La aceste ocazii avem obiceiul să mărim porţiile, să gătim mai sofisticat… Ce-ar fi ca anul acesta să alegi porţii mai mici? Aşa, nici nu te vei mai chinui să termini tot din farfurie şi nici nu te vei simţi inconfortabil după masă. Totodată, ai grijă să mesteci încet şi să savurezi fiecare înghiţitură.
O salată înainte de masa festivă
Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania, SUA, au ajuns la concluzia că persoanele care mănâncă o salată verde cu cel puţin o jumătate de oră înainte de a lua cina acumulează cu 12% mai puţine calorii decât în mod normal. Astfel, înainte de festinul de Sărbători, consumă o farfurie de salată verde simplă, cu ulei de măsline şi cu oţet balsamic.
Desertul este cel care dă cele mai mari bătăi de cap atunci când vine vorba de surplus de kilograme, căci majoritatea dulciurilor conţin multe calorii. De aceea, încearcă să prepari prăjituri fără prea multe nuci (bogate în calorii) şi să foloseşti zahăr brun sau miere. Iar în loc de două felii de cozonac, ce-ar fi să mănânci doar una?
Plănuieşte înainte să mănânci
Când eşti invitat la masă, verifică toate opţiunile de mâncare şi gândeşte-te la ce ai putea renunţa. Dacă nu te poţi abţine de la nimic, mănâncă din fiecare câte puţin. Ai grijă şi la sucurile acidulate. În exces, pot favoriza apariţia colăceilor de pe burtă.
Când găteşti, înlocuieşte ingrediente ca laptele şi smântâna, bogate în grăsimi, cu produse light. Totodată, folosind ulei de măsline, salvezi 104 calorii, în timp ce utilizând 500 de grame de iaurt light în loc de smântână grasă, salvezi 720 de calorii. De asemenea, alege garnituri din legume înăbuşite.
Atenţie la cum combini alimentele!
În aceste zile, ai grijă să consumi la fiecare masă carbohidraţi (orez brun, fructe, legume rădăcinoase), proteine (carne slabă, brânză, ouă) şi grăsimi „bune” (peşte gras, nuci, ficat).
Cele trei grupe de alimente fac ca nivelul glicemiei din organism să fie constant, astfel încât să nu-ţi pierzi energia şi să nu ai senzaţia de foame mai des decât de obicei. Astfel, nu vei simţi nevoia de a te repezi asupra tuturor bunătăţilor care vor fi pe masa de Crăciun.
Câte o idee pentru:
Cină - Muşchi de porc cu ciuperci
Ai nevoie de un kilogram de muşchi de porc, de o lingură de ulei de măsline, de opt ciuperci, o lingură de făină, un sfert de cană de vin alb şi de o jumătate de cană de bulion.
Tai carnea în opt felii, pui uleiul la încins, după care adaugi carnea, sare şi piper, după gust. Laşi cinci minute, după care o scoţi şi pui ciupercile, alte cinci minute. Torni vinul, laşi câteva minute, după care pui bulionul şi din nou, carnea. Laşi până se pătrunde.
Desert - Salată de fructe
O prepari din două mandarine, două portocale, un grepfrut, din două mere şi o rodie. Le tai şi le pui într-un bol, după care le amesteci cu frişcă fără grăsimi.
O băutură - Un lichior delicios
Ai nevoie de patru banane, de o jumătate de cană de lapte cu 0,1% grăsime şi de o linguriţă de esenţă de rom. Le pui la blender, timp de câteva minute.