Probleme cu ficatul? Iată ce alimente trebuie să eviţi!
Ficatul este o adevărată uzină care ne ajută să scăpăm de substanţele toxice din organism. El curăţă şi detoxifică aproape doi litri de sânge în fiecare minut. Tot el are rolul important de prevenire a bolilor şi, atunci când funcţionează normal, stochează vitamine şi produce proteine.
De cele mai multe ori, bolile ficatului survin în urma unei alimentaţii nesănătoase (excese ale unor produse alimentare toxice). Dacă vrei să te fereşti de bolile de ficat sau să nu le agravezi pe cele existente, îţi prezentăm o listă cu alimentele interzise!
Carnea roşie, maioneza, untul
Printre alimentele interzise în bolile de ficat se numără cele bogate în colesterol, precum carnea roşie, creveţii, margarina, maioneza, untul, frişca şi gălbenuşul de ou. Acestea au un risc ridicat de a provoca boli de ficat. Medicii recomandă reducerea consumului de astfel de produse. Le poţi înlocui însă, cu încredere, cu cereale integrale, fructe şi legume.
Evită alimentele de tip fast-food
Tot printre alimentele periculoase pentru ficat se numără cele de tip fast-food. Produsele de tip fast-food sunt pline de calorii, conţin foarte mult sodiu, iar consumate frecvent duc la o acumulare de grăsime în ficat. Din această cauză, acest organ se îmbolnăveşte din cauza suprasaturării de grăsimi pe care trebuie să le proceseze.
Un NU hotărât dulciurilor
Şi zahărul se numără printre alimentele periculoase pentru ficat. De asemenea, băuturile răcoritoare şi dulciurile sunt alimente periculoase pentru ficat. Toate acestea pot provoca boli grave de ficat, precum fibroza hepatică.
Pe de altă parte, şi produsele bogate în sodiu sunt alimente periculoase pentru ficat şi ar fi bine să le eviţi atunci când acest lucru este posibil. De exemplu, sarea conţine sodiu. Specialiştii atrag atenţia că un ficat deteriorat nu reuşeşte să proceseze complet această substanţă.
De asemenea, specialiştii îţi recomandă să renunţi la produsele care conţin aditivi alimentari, acestea fiind alimente periculoase pentru ficat. Fie că este vorba de coloranţi ori conservanţi, aceşti aditivi prelungesc procesul de detoxifiere din ficat.
Fără produse conservate
Produsele conservate (ne referim inclusive la supe, legume, carne) sunt şi ele alimente periculoase pentru ficat şi trebuie eliminate din dieta ta. În plus, se recomandă scoaterea din alimentaţie a chipsurilor pentru că şi acestea se află printre alimentele periculoase pentru ficat.
Nu consuma alcool
Alcoolul mai este unul dintre alimentele periculoase pentru ficat. Persoanele care consumă cantităţi mari de alcool, pentru o perioadă mai lungă de timp, riscă afectarea celulelor ficatului. Astfel, se poate ajunge la ciroza hepatică.
Totuşi există o doza zilnică acceptată: 150 ml de vin sau 330-350 ml bere. Dintre tării, ficatul acceptă fără probleme 20-30 ml de votcă sau de whisky.
Excesul caloric în alimentaţie determină încărcarea grasă hepatică, ceea ce poate duce la ciroză. Pentru a asigura protecţia ficatului, se recomand o dietă echilibrată, adecvată caloric, cu alimente proaspete sau, la nevoie, conservate prin congelare sau sterilizate termic, consumate crude sau preparate prin fierbere sau la cuptor.