Lista alimentelor care te ajută să-ţi subţiezi talia

1 2 jpg jpeg

Cel mai greu reuşeşti să scapi de grăsimea de pe abdomen, pentru că organismul încearcă să îşi păstreze rezerve în caz de înfometare sau înbolnăvire. E nevoie de mai mult efort decât câteva serii de abdomene.

Astfel, dacă doreşti să scapi de grăsimea inestetică din zona taliei include în dieta ta alimente care stimulează metabolismul. Legumele şi sucurile de legume sunt aliaţii tăi, dacă vrei să dai jos burta. Sunt bogate în vitamine şi minerale şi îţi dau senzaţia de saţietate, putând înlocui o masă.

Suc legume verzi

Ai nevoie de 2 mâini de frunze de spanac, jumătate de castravete, jumătate de legătură de pătrunjel, un sfert de rădăcină de ţelină, o mână de frunze de mentă, 2 morcovi şi zeama de la o lămâie. Amestecă toate ingredientele în blender şi consumă sucul proaspăt. Această băutură are efect energizant, puţine calorii şi este plină de fibre şi substanţe nutritive.

Nuci

Nucile reprezintă cea mai bună sursă vegetală de acizi graşi omega-3. Aceşti acizi graşi nu numai că sunt nutrienţi cu proprietăţi antiinflamatoare, dar ei ajută şi la reglarea concentraţiilor de hormoni de stres.

O dietă bogată în acizi graşi omega-3 poate preveni concentraţiile mari de cortizol sau de alţi hormoni de stres şi, în consecinţă grăsimea nu se va mai acumula pe abdomen. Dieta cu nuci şi seminţe este una de inspiraţie mediteraneană şi este recomandată de mulţi nutriţionişti.

Struguri

Strugurii conţin potasiu în cantităţi foarte mari şi pot preveni balonarea. De asemenea, îţi satisfac şi pofta de dulce şi te vei asigura astfel că nu vei face excese de prăjituri, sucuri sau alte alimente care conţin zahăr.

Dieta rapidă cu struguri este una uşoară şi fără înfometare. În timpul dietei vei avea voie să mănânci şi alte alimente, precum lactate, peşte sau carne de pui.

Ardei iute

Ardeiul iute accelerează arderea caloriilor şi stabilizează nivelul de zahăr din sânge datorită capsaicinei - un ingredient activ pe care îl conţine. Mai mult, capsaicina are şi rol de antioxidant, de aceea este indicat să mănânci ardei iuţi atunci când vrei să scapi de grăsime. Salatele vor dobândi un gust mai bun dacă adaugi câteva rondele de ardei iute printre celelalte legume.

Iaurt

Dacă vrei să scapi de balonarea supărătoare, iaurtul este prima soluţie la care ar trebui să te gândeşti. Acesta îţi reglează flora intestinală şi ajută la digestia şi absorbţia corectă a celorlalte alimente consumate în timpul zilei. Aproape toate dietele cu iaurt garantează pierderea a cel puţin 2 kilograme în cinci zile. Această dietă trebuie ţinută numai o dată pe lună.

Ce să nu mănânci dacă vrei să scapi de burtă

Dacă ţi-ai propus să scapi de grăsimea de pe burtă, ar fi bine să elimini complet din dietă alimentele precum pâinea albă, orezul alb, pastele, brânza, ciocolata, îngheţata şi orice alte dulciuri, chips-urile, cartofii prăjiţi şi alimentele procesate.

Băuturile carbogazoase, sucurile din fructe pe care le găseşti în comerţ sau alcoolul sunt, de asemenea, duşmanii siluetei tale.