Iată ce produse din comerţ falsificate foloseşti!

1 2 jpg jpeg

Alături de cafeaua măcinată şi mierea de albine, se pare că şi uleiul de măsline intră în rândul produselor contrafăcute care se vând sub nume original şi de calitate. Dar cum să depistezi dacă un produs este contrafăcut?

Evită cafeaua măcinată

Chiar dacă nu-ţi surâde ideea de a cumpăra cafeaua boabe şi s-o macini acasă, să ştii că este cea mai sănătoasă soluţie. Astfel, excluzi din start posibilitatea ca în cafeaua măcinată de la magazin să nu se regăsească orz, grâu, soia şi alte adaosuri.

Ţine cont de faptul că vorbim despre cel mai falsificat produs din toată lumea.

Află care sunt efectele negative ale consumului de cafea AICI

Uleiul de măsline de la raft, un mix din alte uleiuri

Despre beneficiile consumului de ulei de măsline cu siguranţă ai auzit foarte multe, dar se pare că şi el se află în topul celor mai căutate produse de pe piaţă, motiv în plus pentru a-l contraface şi al scoate la vânzare. Astfel că o cantitate foarte mică de ulei original de măsline este amestecată adesea cu ulei de palmier, soia, porumb.

Trebuie să ţii cont de faptul că un ulei de măsline de calitate formează sedimente atunci când îl laşi un pic la frigider. Mirosul, aroma sunt puternice, gustul uşor amărui. Trebuie păstrat în sticle închise la culoare pentru a evita astfel oxidarea lui.

Locul 3 îi revine celebrului sushi

De cele mai multe ori, când alegi să comanzi sushi, există psibilitatea ca somonul să lipsească cu desăvârşire din acest preparat, fiind înlocuit cu un alt tip de peşte şi cu un colorant alimentar.

Află cum poţi slăbi cu ajutorul dietei japoneze AICI

Ocoleşte parmezanul ras

Se pare că atunci când vine vorba de acest produs, cel mai indicat este să eviţi varianta de parmezan ras. Poţi opta să îţi cumperi o bucată mai mare. Foloseşti cât ai nevoie şi restul păstrezi la congelator. Nu de alta, dar există riscul să găseşti aşchii de lemn în cel gata ras.

Orezul, o bucată de plastic

Orezul fals se obţine din amestecul amidonului cu plastic. Rezultă un bob de orez asemănător cu cel original, doar că adesea se poate întâmpla ca producătorii să mai folosească şi diverşi potenţiatori, pentru a avea acelaşi miros.

Ţine totuşi cont de faptul că orezul falsificat nu se va scufunda niciodată în apă, iar, dacă îl pui lângă flacără, va arde imediat.

Mierea de albine, lungită cu apă sau fructoză

Pentru a afla dacă ai luat un borcan de miere adevărată întoarce borcanul invers. Mierea pură se va prelinge încet şi va forma o bulă de aer care va urca lent. Pune puţină miere pe un şerveţel. Dacă aceasta este absorbită sau lasă urme umede înseamnă că are adaos de apă.