Alimentele care te ajută să scapi de insomnie

1 2 jpg jpeg

Lipsa somnului poate avea efecte serioase asupra organismului. Scăderea capacităţii de muncă şi schimbările de dispoziţie sunt doar două dintre acestea.

Insomnia nu trebuie ignorată, atenţionează specialiştii care le recomandă persoanelor care se confruntă cu această afecţiune să îşi schimbe modul de viaţă. Iar schimbarea trebuie să înceapă mai întâi din farfurie! Consumă cât mai des linte

Lintea face parte din familia leguminoaselor, plante al căror consum a fost asociat în toate studiile de până acum cu o acţiune bună în profilaxia unor afecţiuni cum sunt bolile cardiovasculare şi diabetul.

Aliment bogat în proteine şi sărac în grăsimi, lintea aduce în organism o cantitate mare de fibre solubile şi insolubile, vitamine din grupul B, mai ales folaţi (acid folic) şi vitamina E, antioxidanţi, precum şi minerale (magneziu, fier şi multe altele), arată specialiştii.

Valoarea nutriţională a lintei, pentru 198 grame este de 50% triptofan, substanţă în lipsa căreia se poate instala insomnia, spun nutriţioniştii.

Dintre remediile farmaciei verzi, cele pe bază de levănţică sunt de un real ajutor când vine vorba de insomnie. În compoziţia acestei plante au fost identificate peste 40 de componente care nu pot fi obţinute pe cale de sinteză în laborator.

Consumată sub formă de ceai, levănţica poate acţiona ca un calmant al sistemului nervos central. Specialiştii spun că planta reduce starea de agitaţie şi de anxietate şi poate combate insomnia.

Ceaiul se obţine din două linguriţe de flori uscate sau pulbere infuzate 10 minute în 250 ml de apă clocotită. Consumul zilnic recomandat este de 3 căni de ceai.

Pe lângă faptul că seminţele de susan au un gust foarte bun, sunt şi o importantă sursă de fibre, calciu şi alte minerale esenţiale organismului, printre care şi triptofan.

Printre ingredientele active prezente în micuţele seminţe se mai numără şi grăsimile sănătoase, necesare bunei funcţionări a metabolismului şi a sistemului endocrin. Pentru un maxim de beneficii, seminţele de susan trebuie consumate crude.

Nu numai că este o sursă importantă de vitamine şi de minerale şi ne ajută să ne răcorim când temperaturile sunt ridicate, berea se numără printre băuturile care pot ajuta la îmbunătăţirea calităţii somnului.

„Carenţa de triptofan din alimentaţie, un aminoacid indispensabil care nu poate fi sintetizat de organism, ci trebuie introdus prin dietă, afectează nivelul de melatonină şi serotonină, unul dintre efecte fiind şi insomnia. Consumată cu moderaţie, berea poate fi de ajutor în combaterea acestei afecţiuni, datorită conţinutului redus de alcool şi hameiului, sursă pentru acizii lupulonic si humulonic care au actiune soporifică. Un pahar de bere înainte de culcare poate ajuta la relaxarea vaselor de sânge, ceea ce induce somnul. Prin relaxarea vaselor de sânge presiunea arterială scade, ritmul cardiac devine mai lent, iar starea generală a organismului se îmbunătăţeşte“, explică dr. Corina Zugravu, preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Specialiştii în alimentaţie atenţionează asupra faptului că secretul obţinerii efectelor benefice ale berii asupra organismului constă în moderaţie. De aceea, consumul recomandat de bere în cazul femeilor este de 330 ml şi de 660 ml în cazul bărbaţilor.